web analytics
Breaking News
Deputatul Simona Bucura Oprescu sprijină un Consiliu al Înţelepţilor

Deputatul Simona Bucura Oprescu sprijină un Consiliu al Înţelepţilor

Deputatul Simona Bucura Oprescu sprijină un Consiliu al Înţelepţilor! Parlamentarul a declarat că acest consiliu va fi format din academicieni, profesori universitari, profesori de liceu, specialişti din domeniul educaţiei, atât din ţară, cât şi din străinătate.

Deputatul Simona Bucura Oprescu a mers cu temele făcute la Congresul PSD din acest weekend. A propus înfiinţarea prin lege a „Colegiului Consultativ” al Ministerului Educaţiei format din reprezentanţi ai patronatelor, sindicatelor şi mediului educaţional (preuniversitar şi universitar) pentru racordarea atât de necesară a curriculei la nevoile mediului economic în vederea creşterii absorbţiei absolvenţilor pe piaţa muncii pe de o parte precum şi creşterea productivităţii pe de altă parte.

Stabilirea în comun a tematicii anilor terminali de specialitate de către mediul economic (care cunoaşte nivelul tehnologic al echipamentelor precum şi evoluţia propusă) şi reprezentanţii cadrelor didactice va conduce la eficientizarea actului educaţional şi la creştere economică. Aceste analize vor conduce şi la orientarea generală a programelor de studii ce vor fi în concordanţă cu necesarul pe specialităţi din mediul economic.

About The Author

Related posts