7.2 C
Campulung Muscel
marți, 23 aprilie, 2024

Deșeurile de pe Activul ARO. Este ignorată o sentință penală!

Alte Știri

Deșeurile de pe Activul ARO din Câmpulung sunt tot acolo deși există o hotărâre judecătoarească prin care ar fi trebuit să fie îndepărtate.

Este ignorată o sentință penală!

Garda de Mediu Argeș a făcut un control pe o perioadă de 3 zile la platforma din municipiul Câmpulung. Scriptic, în această locație sunt depozitate 1574,64 tone de deșeuri. Situația este aceeași ca la controlul făcut în 2021.

Inspectorii au constatat că nu este respectată o sentință penală prin care s-a impus eliminarea întregii cantități de deșeuri de pe amplasament, motiv pentru care Garda de Mediu Argeș a înștiințat și instanțele.

Informarea a fost transmisă către Judecătoria Curtea de Argeș-Biroul de Executări Penale, privind nerespectarea sentinței penale nr.201/27.10.2020 și Tribunalul Iași, ca instanța care analizează dosarul de faliment al firmei care a activat la Câmpulung. Reprezentanții Gărzii de Mediu Argeș au cerut instanței ieșene să oblige debitoarea să își îndeplinească obligațiile de mediu.

O informare a fost transmisă și către lichidatorul judiciar, s-a cerut luarea de măsuri pentru asigurarea corespunzătoare a spațiului de depozitare a deșeurilor privind scurgerile de ape pluviale și s-a cerut etichetarea deșeurilor de pe amplasament.

Ultimele Știri

Vouchere pentru cei cu pensii mici. Ajung Direct prin Poștă

Vouchere pentru cei cu pensii mici. Ajung Direct prin Poștă. Se dau bani în plus de Paște. Cine sunt...

Alte știri din aceeași categorie