3.3 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Detaşamentul de Pompieri Câmpulung a intervenit la 122 situaţii de urgenţă şi 666 acţiuni de intervenţie SMURD

Alte Știri

La 13 septembrie se împlinesc 167 de ani de când pompierii din Dealul Spirii, conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu, au spus un NU hotărât hoardelor otomane care, venite cu mare alai în Bucureşti, au încercat să înnăbuşe în sânge mica Revoluţia Paşoptistă. La doar trei decenii după aceea, pe când România îşi croia independenţa ce va dăinui cu greu peste veacuri, Mihail Kogălniceanu spunea ferm şi fără de tăgadă că “o faptă de eroism a pompierilor din Dealul Sprii a făcut maI mult decât toate jalbele noastre în proţap plimbate pe la porţile Europei“. Peste ani, mândrii purtători ai epoleţilor vişinii, asemeni străbunilor lor, nu precupeţesc nici un efort în a-şi jertfi sănătatea, chiar viaţa, pentru a-şi ajuta semenii la greu. Astăzi, pompierii au devenit profesionişti în situaţii de urgenţă, Instituţional fiind aflaţi într-o continuă schimbare, dezvoltare, modernizare, în pas cu nevoile din ce în ce mai mari şi mai diversificate ale societăţii şi mediului natural în care trăim. Anul 2015 găsește Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Căpitan Puică Nicolae” al județului Argeș ca pe o instituție bine definită, profesionistă, cu o dotare în continuu progres, cu oameni dedicați meseriei pe care au îmbrățișat-o, care tinde spre a deveni o structură modernă asemeni surorilor din Uniunea Europeană. Şi Detașamentul de Pompieri Câmpulung, ca structură integrată în ISU Argeș, a făcut un salt semnificativ spre performanță, odată cu creșterea competențelor specifice și nevoii de optim răspuns. Spre exemplificare, după cele două etape de profesionalizare din 2006 și 2007, resursa umană a fost reorientată spre dobândirea de noi valențe și aptitudini, pregătirea trecând de la inițeiere la forme de perfecționare ori dezvoltare individuală și colectivă; astăzi mai mult de o treime din personal este calificat în acordarea primului ajutor medical, mai mulți subofițeri sunt autorizați în lucrul la înălțime ca alpiniști de intervenție, alții au urmat și absolvit cursuri de navigație pentru ambarcațiuni de salvare, participând de altfel chiar la misiuni în afara țării.

Dotările Detaşamentului de Pompieri Câmpulung

Privind dotarea şi asigurarea tehnico-materială necesare intervenției, trebuie să spunem că, față de anul 2008 când Secția de Pompieri Câmpulung dispunea de 3 autospeciale cu apă și spumă, un autocamion, o camionetă și un autoturism ARO 244, în anul 2015, Detașamentul se poate lăuda cu 6 autospeciale cu apă și spumă din care una performantă, având și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD tip B2, o autoscară mecanică de 35 m., 2 autoturisme pentru comandă sau pentru serviciu, 2 bărci cu motor, numeroase alte motoutilaje specifice care pot contribui substanțial la gestionarea eficientă a tuturor situațiilor de urgență, gradual, indiferent de amploarea acestora. De asemenea sistemele informatice și de telecomunicații moderne au luat locul vechilor rețele telefonice fixe, perimate și greoaie. Dezvoltarea Sistemului Național de Apeluri de Urgență 112, cu terminal și la Câmpulung, a redus cu cel puțin două minute timpul de alertare în caz de evenimete nedorite dar și cu cel puțin cinci minute timpul de răspuns la urgențe. De asemenea timpul de răspuns a scăzut față de anul 2008, cu 20 minute în cea mai mare parte a raionului de intervenție, acest lucru datorându-se și înființării unor puncte de lucru la Rucăr (2009) și Aninoasa (2010), puncte de lucru deservite de personal militar calificat. Toate acestea vin în întâmpinarea cetățeanului, societății și mediului în care trăim, din ce în ce mai surprinzătoare și mai dificil de abordat, într-o incredibilă dezvoltare antropică și urbanistică. Doar în anul 2015, până în luna septembrie, Detașamentul de Pompieri Câmpulung a intervenit la 122 situații de urgență și 666 de acțiuni de intervenție SMURD (prim-ajutor și descarcerare). ,,Şi pentru că la ceas aniversar este normal să trecem în revistă multe dintre realizări, este bine să recunoaștem că nimic din ceea ce am amintit mai sus nu putea fi obținut fără un sprijin, mai mult sau mai puțin consistent, din partea administrației publice județene ori locale; gândul profesioniştilor se îndreaptă de asemenea cu respect către pompierii voluntari din localităţile muscelene, către elevii, studenţii şi asistenţii medicalii care fac voluntar parte din echipajele SMURD, către salvamontişti, către jandarmi, către poliţişti, către vânătorii de munte care, cot la cot cu ofiţerii şi subofiţerii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung, poartă o luptă necontenită cu stihiile naturii ori cu inevitabilele erori umane, stând de veghe permanentă la liniştea noastră”, a declarat şeful Cristian Bărbulescu.

 

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie