18.2 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Din 400 de şomeri, 133 au fost angajaţi pe loc!

Alte Știri

În data de 20 octombrie a.c., AJOFM Argeş a organizat, în colaborare cu Universitatea Constantin Brâncoveanu, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, acţiune organizată în sprijinul tinerilor absolvenţi de învăţământ dar şi a altor persoane interesate în găsirea unui loc de muncă.

La bursa locurilor de muncă au participat 34 de agenţi economici care au prezentat o ofertă de 1.115 locuri de muncă vacante disponibile, meseriile cele mai solicitate de către angajatori fiind cele din industria auto, industria prelucrărilor mecanice, hoteluri şi restaurante, industria alimentară, textilă, construcţii civile şi industriale, transporturi, servicii către populaţie şi comerţ. Numărul participanţilor din rândul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a fost de circa 400 persoane.

Pentru persoanele cu studii superioare au fost puse la dispoziţie un număr de 107 posturi vacante, marea lor majoritate fiind destinate pentru profesia de inginer.

În urma interviurilor de angajare, 133 persoane au fost selectate în vederea încadrării, agenţia urmând să monitorizeze pe parcursul a 30 de zile situaţia încadrărilor în munca prin contactarea agenţilor economici participanţi.

Ultimele Știri

Marele anunț la PSD Câmpulung. S-a stabilit candidatul pentru primăria Câmpulung

Marele anunț la PSD Câmpulung. S-a stabilit candidatul pentru primăria Câmpulung. În urmă cu puțin timp, președintele PSD Argeș, Ion...

Alte știri din aceeași categorie