7.4 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Divorţ cu scandal şi minor băgat la mijloc!

Alte Știri

Abuzul asupra copiilor este reprezentat de orice formă de violență fizică sau emoțională la care sunt supuși sau expuși copiii. În România, Legea 272/2004 privind protecția copiilor încearcă să clarifice aceste aspecte și să ofere suportul legal pentru a identifica cazurile de abuz.

Instituţia abilitată să supravegheze şi să intervină în cazurile de abuz, este DGASPC, iar în cazurile în care se sesizează un caz de abuz asupra unui minor, reprezentanţii direcţiei iau măsurile ce se impun.

Minor transformat în sancţiune pentru partener…

În Argeş, ca şi în alte judeţe ale ţării, pentru a fi în legalitate în ceea ce priveşte cea mai veche meserie din lume, prostituţia, “peştele” şi producătoarea devin soţi, astfel că, în faţa anchetatorilor, el nu ştie ce face ea în ţări ca Germania, Marea Britanie sau Statele Unite.

Numai că, la un moment dat, apar şi copii în cuplurile respective, iar când intervin neînţelegeri, copilul devine moneda de schimb a unuia dintre părinţi.

Aşa s-a întâmplat în cazul unei femei din Câmpulung pe nume Ana Maria care, a acceptat mariajul cu cel pe care-l iubea şi pentru care producea bani buni în Puff (n.r. numele bordelurilor din Germania).

S-au căsătorit şi au avut un copil!

Ea s-a prostituat înainte să împlinească 18 ani și a devenit o victimă a traficanţilor de carne vie. El a traficat-o, s-a mutat după ea în Germania și a profitat de banii ei. Au trăit bine, s-au distrat, însă, banii veneau şi se cheltuiau rapid.

Între timp, cuplul a avut un copil, o fetiţă, care o vreme a stat cu mama ei, iar apoi f la bunica maternă.

Viaţa de huzur s-a sfârşit în momentul în care vârsta femeii era cea care nu i-a mai adus clienţi, iar soțul ei, sau “peştele” cunoscut ca Raul, a căutat altă victimă pe care să o seducă şi să o trimită în bordel.

Totul a mers bine până când noua achiziţie a bărbatului de 43 de ani, o tânără de  19 ani, a venit cu pretenţii de căsătorie.

“Peştele” cunoscut ca Raul de 43 de ani, i-a adus la cunoştinţă soţiei cu acte, că va divorţa, asta pentru că noua achiziţie, vrea un mariaj cu el.

Divorţ cu scandal şi minor băgat la mijloc!

Cei doi au ajuns în cele din urmă la instanţă, iar asul din mâneca femeii a fost fetiţa de aproape 11 ani, care a devenit “carte de schimb” pentru mama de 31 de ani, în sensul în care, femeia ştia că tatăl nu suporta ca micuţa să fie abuzată în vreun fel.

Aici începe povestea nefericită a copilei care era abuzată fizic şi verbal de mama care deja intrase în depresie, din cauza divorţului, un abandon pe care nu-l putea accepta.

Minora era agresată permanent de propria ei mamă, care încerca să-și păstreze soțul.

Perioada în care fata a fost bătută şi jignită de mama depresivă s-a încheiat după circa 6 luni, la sesizarea tatălui care cerea şi custodia minorei.

Măsură de protecţie pentru fetiţă!

Totul a ajuns în atenţia autorităţilor, iar după o primă vizită la domiciliul mamei, acolo unde şi minora locuia, reprezentanţii DGASPC Argeş, au demarat procedurile pentru stabilirea unei măsuri de protecţie, așadar se impunea o măsură de plasament în regim de urgenţă.

Mama micuţei, s-a opus vehement la măsura de protecţie, astfel că cei de la Direcţie au sesizat instanţa judecătorească, magistraţii dispunând stabilirea măsurii de plasament în regim de urgenţă, pe cale de Ordonanţă Preşedinţială, la un asistent maternal profesionist.

Aşadar, copilul trebuia scos din zona de disconfort, astfel că, cei de la DGASPC Argeș, au acţionat conform legii şi s-au deplasat la domiciliul mamei din cartierul Vişoi din Câmpulung pentru a pune în executare dispoziţia instanţei.

Proces pe rol pentru protecţia fetiţei!

Totodată, pe rolul instanţei de judecată, s-a aflat şi un dosar care avea să stabilească unde este benefic pentru copil să trăiască, la mamă, la tată sau la un asistent maternal profesionist. Procesul a durat șase luni, pentru că mama nu a avut bani să își angajeze un avocat. În tot acest timp fetița ajungea în sala de judecată în prezența tutorelui. Atunci când tutorele ajungea cu minora pe holurile instanței suferea un atac de panică, iar de cele mai multe ori a fost nevoie de intervenția cadrelor medicale de la Ambulanță la fața locului. Fetița începea să plângă, speriată la rândul ei că rămâne pe drumuri și așa chinuită de mamă dar și de tată.

Copila a fost consiliată de un psiholog al DGASPC Argeș, care a stabilit starea de afectare emoţională a fetiţei şi dacă aceasta mai are nevoie de consiliere sau nu.

,,Divorțul părinților aflați în conflict se transformă într-o scenă de luptă în care victima este copilul. Acesta devine “aparent” motivul luptei dintre cei doi când de fapt, în realitate, este vorba de o luptă de putere între aceștia sau de un santaj emoțional. Se ajunge astfel în situația în care nici unul dintre părinți nu are în vedere nevoile emoționale ale copilului ci interesele personale mascate sub deviza “pentru copilul meu”, ne-a declarat psihologul Dana Crasan.

De asemenea, copilul a avut numit un tutore şi nu în ultimul rând a avut parte de apărare în instanţă.

Pe perioada desfăşurării procesului, copila a fost consiliată, a fost protejată, iar ea a stat la un asistent maternal profesionist.

Procesul s-a desfăşurat cu uşile închise, fiind la mijloc un minor, iar la finalul acestuia, minora a fost plasată la un asistent maternal profesionist, asta din cauză că mama a abuzat-o fizic şi psihic, iar tatăl are o ocupaţie mai puţin ortodoxă.

Avocatul a iniţiat şi o acţiune care a adus o sumă de bani pentru micuţa abuzată

A intrat în vigoare Legea nr. 233/2020 ce aduce modificări la infracţiunile de violenţă în familie.

,,Astfel, conform acestui act normativ, pentru infracţiuni de lovire comise cu intenţie sau din greşeală în familie, numai dacă ancheta este exercitată din oficiu, atunci împăcarea dintre părţi nu mai conduce la încetarea cercetărilor.

Când victima este o persoană minoră, înainte de prima audiere, acestuia i se vor aduce la cunoștință dreptul la protecția vieții private, dreptul de a fi însoțiți de părinți sau, după caz, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul sau de un alt adult care este desemnat sau acceptat de minor”, ne-a declarat juristul instituției publice din Argeș, Andreea Teodorescu.

Minora a avut un tutore în perioada procesului

Aceasta a fost audiată în prezenţa tutorelui şi a avocatului. Aceasta a relatat ce a trăit alături de mama Ana Maria şi de tatăl, Raul, iar după multe audieri, judecătorul a luat decizia ca minora să intre în protecţia statului.

Judecătorii au analizat bine speța și au luat în considerare trecutul părinților, unul destul de tumultos. Mama și tatăl nu s-au putut apăra pentru că nu au avut bani să își angajeze un avocat pe dosarul aflat pe rolul judecătoriei, descurcându-se cu niște cunoștințe care le-au întocmit documentațiile.

Chiar dacă judecătorii au acordat mai multe termene pentru apărarea părinților, fiind citați și la domiciliile lor, cei doi, mama și tatăl s-au prezentat singuri în fața judecătorilor încercând cu toate forțele să își recupereze fetița.

Avocatul minorei, Dragoș P. a iniţiat şi o acţiune care a adus o sumă de bani pentru micuţa abuzată, bani care au fost ceruţi de la părinţii abuzivi.

Fetiţa are parte de o viaţa frumoasă

Ajunsă la asistentul maternal profesionist, fetiţa s-a acomodat destul de rapid. Aici are parte de o educaţie aleasă, are parte de îngrijire, face meditaţii pentru recuperarea materiei pe care nu a parcurs-o cât a stat cu mama ei, merge la şcoală, sau face cursuri online, aşa cum stabileşte instituţia de învăţământ, are medic de familie şi stomatolog, practic micuţa beneficiază de toate drepturile pe care România le dă tuturor copiilor din familii sau din afara acestora.

Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului ReAct – Reformă si acțiune pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale traficului uman, în sistemul de justiție, susținut prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestei acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

Ultimele Știri

Data când va fi gata noua Creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel

Data când va fi gata noua creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel. Primărița Elena Lasconi a anunțat că...

Alte știri din aceeași categorie