web analytics
Breaking News
Documentarul „Faces Places” ajunge în Mioveni, după deschiderea oficială la Ludicus!

Documentarul „Faces Places” ajunge în Mioveni, după deschiderea oficială la Ludicus!

Documentarul „Faces Places” ajunge în Mioveni, după deschiderea oficială la Ludicus! Marele eveniment are loc vineri, 12 octombrie, ora 18.00, în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni.

Lungmetrajul documentar a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes, unde a fost recompensat cu două premii: L’Oeil d’Or și Palme de Whiskers. Pelicula a fost prezentată în numeroase festivaluri, a obținut premiul publicului la Toronto, a fost recompensată cu trofee ale Asociațiilor Criticilor de Film din Toronto, San Francisco, Los Angeles și New York, precum și cu cel al Societății Naționale a Criticilor de Film.

În plus, Faces Places a fost desemnat cel mai popular documentar la Vancouver IFF și cel mai bun film la Haifa IFF. Pelicula a primit trofeul Lumiere la categoria documentar, dar și două nominalizări la premiile Cesar 2018 pentru cel mai bun lungmetraj documentar și cea mai bună muzică originală (Matthieu Chedid).

Reamintim faptul că în perioada 12 – 14 octombrie 2018, Primăria orașului, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni organizează ”Festivalul Național de Teatru Ludicus”  – ediția a XV-a. Concursul se adresează copiilor pasionați de arta teatrală de la gimnaziu și liceu, iar în cursa pentru câștigarea marelui trofeu au ramas  în urma selecției 8 trupe.

Competiția continuă și duminică, de la ora 10.00, cu trupele de gimnaziu: Ah-Hoc (Pitești), Keyko (Câmpulung), Epic (Pitești), KidStar (Slatina),  iar seara de la ora 18.00, va avea loc Festivitatea de premiere și închiderea festivalului.

La ediția din acest an participă un numar de 10 voluntari, care  vor oferi sprijin pe parcursul celor 3 zile de eveniment, și care sperăm noi, vor ramâne cu amintiri plăcute. Juriul de anul acesta va avea în componența sa pe îndrăgita actriță Paula Chirilă ca președinte, talentata actriță de teatru și film – Iulia Verdeș și pe Laurențiu Tudor, actor și regizor independent.

Urăm tuturor participanților mult succes!

Evenimentul se va desfășura în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni, iar intrarea va fi liberă, în limita locurilor existente.

 

About The Author

Related posts