18.8 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Doliu în învăţământul din Mioveni!

Alte Știri
Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, îi aduce un ultim omagiu celui ce a fost profesorul Paul Mustaţă.
„Am aflat cu mare durere de plecarea dintre noi a profesorului Paul Mustaţă, un gospodar desăvârşit pentru instituţia în care a lucrat şi pe care cu onoare a condus-o.
Profesorul Paul Mustaţă va rămâne mai departe alături de noi prin rezultatele, umane şi materiale, ale muncii sale neobosite. Condoleanţe familiei îndurerate! Dumnezeu să îl odihnească!”.
Paul Mustaţă s-a născut pe 18 februarie 1952 și a fost viceprimar al oraşului Mioveni(1991-1996), consilier local (1996-2000), Director al Școlii “George Topârceanu”Mioveni(2009-2015), Inspector Şcolar General Adjunct(2009), membru al Comisiei Judeţene de arbitraj-Şah, Vicepreşedinte şi Secretar al Asociaţiei de Prietenie Mioveni – Landerneau(Franţa) şi preşedinte al Asociaţiei Sportive Şcolare „Millenium”.
În anul 2008 a fost numit Fiu al Argeşului şi Muscelului, iar în 2010 a primit o Diplomă de Excelenţă pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul administraţiei locale şi pentru sporirea prestigiului adus oraşului Mioveni”.
A fost un om foarte apreciat de elevi, profesori şi părinţi, dovadă stând faptul că mulţi dintre elevii acestuia sunt astăzi dascăli, directori, medici etc.
Acesta a lăsat în urma sa o mare suferinţă şi un gol imens în învăţământul din Mioveni.
Ultimele Știri

Data când va fi gata noua Creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel

Data când va fi gata noua creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel. Primărița Elena Lasconi a anunțat că...

Alte știri din aceeași categorie