11.9 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Dosar penal pe numele unui medic din Argeş!

Alte Știri

În ziua de 10 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate, tâlhărie, lovire sau alte violențe și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, şi au reținut o femeie de 65 de ani, din Pitești.

Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 22 iulie a.c., în calitate de medic, după exercitarea unui act medical, cea în cauză nu s-ar fi înțeles cu pacienta în privința onorariului, împrejurare în care ar fi încuiat-o, alături de persoana care o însoțea, în sala de aşteptare a cabinetului medical, timp de aproximativ 30 de minute, ulterior agresându-le fizic.

Persoanele vătămate au reușit să părăsească cabinetul, ca urmare a intervenției unui martor, însă medicul ar fi refuzat să-i restituie pacientei rucsacul, în interiorul căruia avea mai multe bunuri.

Totodată, din cercetări au rezultat indicii cu privire la faptul că femeia a exercitat profesia de medic, fără drept, neavând avizat certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România.

Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 10 decembrie a.c., poliţiştii Biroului Investigații Criminale Pitești, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, au efectuat o percheziție la sediul clinicii, în urma căreia au fost ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.

După administrarea probatoriului, cea în cauză a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie