7.4 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Dosare penale pentru furt de energie electrică!

Alte Știri

 Dosare penale pentru furt de energie electrică!

În cursul zilei de ieri, efective din cadrul Inspectoratului de  Jandarmi Judeţean  Argeş au participat la o acţiune comună de control în colaborare cu reprezentanţi din cadrul Distribuţie Energie Oltenia, în zona comunelor Băiculeşti şi Merişani, judeţul Argeş. Acţiunea s-a desfăşurat în scopul prevenirii şi combaterii furtului de energie electrică potrivit prevederilor Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale.

În urma verificărilor efectuate, au fost identificate două imobile care erau branşate ilegal la reţeaua distribuitorului de energie electrică, fapt pentru care reprezentanţii Distribuţie Energie Oltenia au dezafectat instalaţiile improvizate, iar jandarmii au întocmit documentele de sesizare a organelor de cercetare penală, conform normelor de procedură penală şi prevederilor Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale.

Au rezultat 2 dosare care au fost înaintate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt de energie electrică şi executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea de energie electrică sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.

Ultimele Știri

Data când va fi gata noua Creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel

Data când va fi gata noua creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel. Primărița Elena Lasconi a anunțat că...

Alte știri din aceeași categorie