7.2 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Dr. Viorel Enache: “Mă voi implica în elaborarea unor noi legi în domeniul sanitar care să corespundă necesităților actuale”

Alte Știri

Material realizat la comanda PSD – Organizația Județeană Argeș, cod unic de identificare mandatar financiar: 11200020.

Medic-șef la Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului de Pediatrie din Pitești (unde lucrează din anul 2003), fost director general al Direcției de Sănătate Publică Argeș, Viorel Enache știe bine problemele sistemului de sănătate publică. Candidează la Senat din partea PSD Argeș, iar principala sa preocupare este aceea de a contribui la elaborarea unor legi menite să “vindece” Sănătatea din România.

“Sunt medic de peste 20 de ani. Am cunoscut în tot acest timp reforma sistemului sanitar în diversele ei modalități, dar parcă niciodată nu a fost mai greu decât acum, când întreaga populație este lovită de această pandemie cu noul coronavirus. Sistemul sanitar românesc duce din ce în ce mai greu această luptă, ieșind la suprafață toate tarele și neajunsurile acestuia. Existența unei legi a sănătății din anul 2006 care a suferit până acum peste 2.000 de modificări și adăugiri fac din ea o lege nefuncțională și greoaie în aplicabilitatea ei. În concluzie, mă voi implica în elaborarea unor noi legi în domeniul sanitar care să corespundă necesităților actuale și să armonizeze așteptările profesioniștilor din sistem cu așteptările beneficiarilor și să ducă în mod obligatoriu la creșterea calității serviciilor de sănătate și a principalilor indicatori de sănătate a populației”, afirmă Viorel Enache.

Material realizat la comanda PSD – Organizația Județeană Argeș, cod unic de identificare mandatar financiar: 11200020.

Ultimele Știri

Codul Rutier. Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?

Codul Rutier. Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani? Codul Rutier...

Alte știri din aceeași categorie