9.2 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

Dragi consilieri locali, Dorin Horvat ar trebui să fie un model pentru voi, nu să îl sabotaţi prin mass-media!

Alte Știri

Dorin Horvat, preşedintele Asociaţiei „Club Sportiv Muscelul 2015” este printre puţinii care a scos cei mai mulţi bani din contul ONG-ului să susţină echipa de fotbal CN Dinicu Golescu Muscelul Câmpulung. De când a început sezonul competiţional a cheltuit cu echipa 55.000 lei, timp în care unii consilieri locali nici nu vor să audă de proiectul de hotărâre prin care să dea bani de la bugetul local pentru ca muncipiul Câmpulung să aibă echipă de fotbal aşa cum cel puţin o comună din judeţul Argeş, are. Aşadar aceştia au început o campanie acidă în singurul bisăptămânal din Câmpulung pentru ca echipa de fotbal să dispară definitiv. Sunt conştienţi, că dacă nu este finanţată de la bugetul local, echipa moare precum peştele pe uscat. Nu se mai ia în calcul, faptul că Dorin Horvat, nu se gândeşte numai la el ci şi la apropiaţii lui, ajutând mai multe persoane financiar, ci totodată pe câmpulungeni să se bucure de fotbal ca pe vremurile de mult apuse, nu mai contează că echipa de fotbal CN Dinicu Golescu Muscelul Câmpulung a înregistrat cinci victorii consecutive şi doreşte să ajungă o echipă de liga a II-a. Dorin Horvat trebuie să dispară, echipa trebuie să dispară, dar cine să mai rămână dragi consilieri locali? Ar trebui să dispară şi câmpulungenii ca să nu vă mai voteze, ca să vă gândiţi numai la dumneavostră şi familiile voastre şi să călcaţi în picioare cetăţenii acestui oraş, cu zâmbetul pe buze…Ţineţi numai de scaune şi acest oraş este distrus din punct de vedere economic. Unii dintre voi aveţi copii, alţii poate se întorc la Câmpulung, poate vor rămâne în Câmpulung, chiar nu vă pasă, că pot fi oricând în situaţia unei familii din Câmpulung care trăieşte cu 600 lei pe lună şi capul familiei se bucură de două ori pe săptâmână că participă la un meci de fotbal, gratis pe stadionul municipal din Câmpulung, pentru că nu are în acest oraş, alte locuri de distracţie!

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie