13.3 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

Europarlamentarul Gabriela Zoană: “Inegalitățile sociale, lipsa oportunităților educative, instabilitatea politică și sărăcia favorizează radicalizarea”

Alte Știri

În perioada 28-29 aprilie, europarlamentarul Gabriela Zoană s-a aflat la Cairo unde a participat la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Regiunea Mediterană, misiune în cadrul căreia au avut loc a XIV-a Sesiune Plenară privind ”Combaterea Terorismului în Regiunea Euro-Mediteraneană”.

Problematica terorismului este strâns legată de radicalizarea tinerilor și observăm cu toții în Europa o creștere a numărului cazurilor în care radicalizarea a împins tinerii europeni la gesturi extreme, inclusiv la înrolarea în cadrul unor grupări teroriste și participarea la lupte împotriva coaliției internaționale sau forțelor de ordine locale.

În acest context, eurodeputatul român Gabriela Zoană a subliniat, în Plenul Uniunii Adunărilor Parlamentare nevoia unității între țările din cadrul Regiunii Mediteraneene și a făcut apel la autoritățile publice pentru a-și înteți lupta pentru prevenirea și combaterea radicalizării și actelor teroriste:
“În ultimii ani am fost cu toții, prin intermediul mass-media, martorii unor atacuri teroriste care au avut loc în diferite zone ale globului. Actele de tip terorist constituie unele dintre cele mai grave încălcări ale valorilor universale ce privesc demnitatea umană, libertatea, egalitatea în drepturi, drepturile omului și libertățile fundamentale pe care se bazează Uniunea.
În același timp, actele teroriste reprezintă o amenințare permanentă asupra securității cetățenilor și subminează echilibrul economic și social al țărilor vizate de astfel de atentate.
Pe de altă parte, nu trebuie uitat faptul că natura transfrontalieră a terorismului necesită un răspuns coordonat la nivel european și internațional, dar și între agențiile europene cu atribuții în acest sens, și aș aminti aici Eurojust și Europol.
Din păcate, dezvoltarea tehnologiilor comunicaționale și nu numai, a permis teroriștilor să utilizeze rețelele sociale din plin. Din acest motiv, o cale eficientă de a lupta împotriva terorismului pe internet este identificarea și ștergerea conținutului online care promovează radicalizarea sau incită la comiterea unor acte teroriste.
Am în acest context convingerea că  mijloacele și resursele disponibile pentru cooperarea între agenții vor fi utilizate și pentru a colecta și obține dovezile electronice necesare în decursul investigațiilor judiciare.
Toate țările europene și mediteraneene trebuie să facă tot ce le stă în puteri pentru a coopera cu țări terțe pentru a asigura blocarea serverelor, ștergerea materialelor sau a conturilor care promovează acte teroriste sau radicalizarea tinerilor, după caz.
Acest lucru va fi posibil prin acțiuni ale autorităților publice, legislative, non-legislative sau judiciare.
Suntem cu toții conștienți că instabilitatea politică, inegalitățile sociale, lipsa oportunităților, în special cele educative, și sărăcia generalizată în anumite comunități favorizează răspândirea actelor teroriste.
Din aceste motive trebui să cooperăm cu toții, la nivelul statelor membre ale Uniunii pentru Regiunea Mediteraneană, pentru a pune în aplicare un plan pe termen lung cu scopul de a combate rădăcinile fenomenului, pentru a promova dezvoltarea economică și pentru a investi în educație”, a declarat eurodeputatul Gabriela Zoană.
Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie