13.3 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

Exponatul lunii: o femelă de maimuţă din anul 1758, în Argeş

Alte Știri

Muzeul Jude’ean Argeş prezintă în luna iunie, în cadrul micro-expoziției  „Exponatul lunii”, o piesă exotică, o femelă de maimuţă din specia Cercopithecus diana Linnaeus, 1758 (Maimuţa Diana). Exponatul, naturalizat de muzeograful Mircea Mătieş,  a intrat în colecţia de mamifere a muzeului în anul 1974, în urma unei donaţii făcute de Grădina Zoologică din Bucureşti. Specia Cercopithecus diana Linnaeus, 1758,  originară din vestul Africii, este protejată la nivel mondial, în prezent fiind inclusă în categoria speciilor vulnerabile, conform clasificării IUCN (International Union for Conservation of Nature). Arealul actual al speciei cuprinde numai şase ţări din Africa, pentru alte două ţări fiind necesară reconfirmarea prezenţei speciei. Este o specie arboricolă întâlnită în pădurile tropicale umede, de şes, localizate în apropierea cursurilor de apă. Este o maimuţă cu dimensiuni medii, lungimea corpului, fără coadă, variază între 40 şi 70 de cm, în funcţie de sex. Coada poate depăşi 80 de cm lungime. Poate fi recunoscută relativ uşor după coloritul caracteristic negru-gri cu pieptul, partea anterioară a gâtului, barba, axilele şi partea internă a braţelor albe. Coapsele, pe partea externă, au o bandă albă; partea dorsală a coapselor şi zona inferioară a spatelui sunt castanii. Faţa este neagră încadrată de “favoriţi” albi. Pe frunte are o pată albă şi o bordură în formă de arc, alcătuită din peri lungi. Numele specie este dat de bordura de pe frunte care seamănă cu arcul zeiţei vânătorii, Diana. Indivizii din această specie trăiesc în grupuri de 10-50 de indivizi, formate din familii alcătuite dintr-un mascul şi 5-10 femele cu puii lor. Traiul în grup este strategia de apărare primară printre primatele diurne, deoarece indivizii se pot alerta unii pe alții atunci când simt pericolul. Vânată pentru carne şi blană, ameninţată de pierderea habitatelor specifice datorită defrișărilor ce au loc pe scară largă în vestul Africii, specia este astăzi în declin în toate ţările în care a fost semnalată. Este tot mai rar văzută în pădurile pe care le populează, în unele zone, cunoscute anterior ca fiind locuite de această specie, după anul 2000, nu a mai fost văzut niciun individ. Exponatul lunii iunie va putea fi admirat de marţi până duminică între orele 09.00-17.00, la sediul Muzeului Judeţean Argeş din strada Armand Călinescu, nr. 44.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie