11.9 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Femei reţinute pentru furt!

Alte Știri

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt.

Din cercetări s-a stabilit faptul că, în ziua de 10 martie a.c., două femei de 29 de ani, respectiv 37 de ani, ambele din județul Brașov, ar fi sustras suma de 800 de euro din locuința unui bărbat de 53 de ani, din Dragoslavele.

Acestea, sub pretextul că strâng bani pentru un caz umanitar, au pătruns în locuință, au observat unde păstrează persoana vătămată banii și i-au sustras.

Prejudiciul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere corespunzătoare.

“În absența unei vigilențe crescute, astfel de persoane care locuiesc singure, precum și persoane cu vârsta înaintată sau care locuiesc în zone izolate sunt predispuse să cadă victime înșelăciunilor de orice fel, fie că este vorba despre metoda ,,Instalatorul”, ,,Accidentul”, ,,Coletul”, ,,Pomana” sau alte pretexte sub care persoane rău-voitoare câștigă încrederea celor vătămați și pătrund în locuințele acestora, observând unde sunt păstrate sume de bani sau obiecte de valoare.

Recomandăm persoanelor care au în familie rude aflate în astfel de situații, să poarte discuții cu acestea privind felul în care pot fi abordate.

Totodată, recomandăm ca aparținătorii să poată fi contactați oricând, pentru ca persoanele vârstnice să poată verifica susținerile celor care pretind sume de bani, indiferent de pretext.

În ceea ce privește accesul în imobile, recomandăm ca înainte de a permite accesul, persoanele care pretind acest lucru să fie legitimate, iar pretextul verificat amănunțit”, au transmis reprezentanţii IPJ Argeş.

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie