7.2 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Fost deputat pe Colegiul Câmpulung și candidat la primărie a decedat!

Alte Știri

Fostul deputat Dragoș Petre Dumitriu, membru al grupurilor PRM și PC în legislatura 2004-2008, a murit, decesul fiind anunțat de publicația Sputnik, acolo unde acesta a lucrat ca jurnalist. A fost ales deputat pe Colegiul Câmpulung Muscel și a candidat la Primăria Câmpulung.

În 2008 a candidat pentru postul de primar al Câmpulungului, bazându-se pe propunerea reînfiinţării fostului judeţ Muscel, pe care o susţinuse cu ardoare. Patriotismul local pe care mizase n-a avut succesul sperat şi candidatul Alianţei PNL-PD de atunci, liberalul Călin Andrei, a câştigat alegerile locale.

Scârbit de politică, Dumitriu s-a retras în lumea lui, activând în mediul privat şi revenind în primăvară pe post de consultant al candidatului ecologist la Primăria Azuga, care a şi câştigat! Dan Diaconescu l-a contactat, cerându-i să vină în echipa lui şi l-a convins după ratarea privatizării de la Oltchim, pe care a definit-o drept o mascaradă a guvernării conduse de Victor Ponta.

“Dacă un singur om a reuşit să oprească jaful organizat de acest mastodont politic, care după alegerile locale din primăvară a căpătat proporţii mesianice, printr-o propagandă deşănţată, cred că e de datoria noastră să ne unim eforturile pentru a stopa USL din marşul spre o guvernare de lungă durată. De aceea am decis să candidez, deşi aveam propuneri tentante pentru a mă implica în alte proiecte care mă puteau atrage mai mult decât politica. Sunt om al datoriei şi nu puteam dezerta, aşa că am acceptat propunerea lui Dan Diaconescu!”, şi-a explicat poziţia Dumitriu, care ţine ca parlamentarul să-şi facă datoria până la capăt, nu numai participând la procesul de legiferare, dar şi urmărind modul cum sunt aplicate legile votate. De remarcat este faptul că echipa PP-DD nu s-a făcut prea mult remarcată în campania electorală prin prezenţe în mijlocul cetăţenilor de la care aşteaptă voturile.

Relaţia sa de prietenie cu Dan Diaconescu este destul de veche, încă de după lansarea primului OTV, unde a fost director de programe. Acolo a fost remarcat de tribunul Corneliu Vadim Tudor, care l-a atras în PRM şi l-a adus să candideze pe listele sale în 2004. Sângele de inflexibil jurnalist de investigaţii şi simţul său justiţiar, ca şi obiceiul de a spune lucrurilor pe nume, fără a-şi alege cuvintele pentru a le masca în formule diplomatice, i-au atras respingerea de către conducerea peremistă argeşeană a vremii, care-l avea în frunte pe colegul de la Camera Deputaţilor, Ion Mînzînă. Faptul că a denunţat anumite afaceri ale acesteia, dar şi corupţia camarilei tribunului, i-au adus o excludere din rândurile PRM. Dragoş Dumitriu a spus la vremea respectivă că fusese “lucrat pe la spate”  tocmai de cei de la PRM aveau să părăsească partidul după alegerile locale din 2008.

Aşa a ajuns deputatul Dumitriu la PC, unde a funcţionat din 2007 până la încheierea primului mandat ca şef al grupului său parlamentar din Camera Deputaţilor. Cât a fost deputat, acesta a atacat permanent corupţia prin care se jecmăneau banii publici, ţinta preferată fiind baronii locali ai PSD, care ţin sub talpă judeţul după 1990.

Infectat cu Covid-19, Dragoș Dumitriu a stat în spital aproape o lună, iar tratamentul părea să fi reușit. Editorialistul de la Sputnik a fost răpus însă de un infarct post-Covid, la vârsta de 57 de ani.

De la declanșarea pandemiei, site-ul de știri și editorialistul au publicat intens protestele anti-mască, anti-restricții și  anti-vaccinare.

Iată ce au scris, aseară, jurnaliștii de la Sputnik, care au anunțat dispariția colegului lor:

„Dragoș Dumitriu, colegul nostru, a plecat la cele veșnice, după o viață în care a apărat valorile românești și a fost mereu de partea adevărului!

Dragoș Dumitriu a fost sufletul redacției Sputnik din România, articolele sale lansând adevărate dezbateri publice și atingând temele fundamentale ale actualității românești, pe care presa mainstream le ocolește, de multe ori.

A avut curajul să spună lucrurilor pe nume și atunci, sau mai ales atunci când deranja. Dar adevărul era mai important decât orice pentru Dragoș!

Fost deputat în Parlamentul României, care și-a dedicat viața apărării și promovării valorilor românești, Dragoș Dumitriu a transpus în paginile Sputnik ardoarea iubirii sale de țară, dar și supărarea față de cei care discreditează și îngroapă trecutul României și șansele ei de a fi o țară independentă și puternică, așa cum și-o dorea el.

Dumnezeu să îl odihnească!

Condoleanțe familiei și celor apropiați!

Redacția Sputnik”

Ultimele Știri

Codul Rutier. Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?

Codul Rutier. Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani? Codul Rutier...

Alte știri din aceeași categorie