13.3 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

Fostul primar Ionel Năftănăilă, ca la 16 ani în videoclipul fiicei Sandra N! VIDEO

Alte Știri

Timpul trece, important e ce lăsăm în urmă. 3 generații în clipul acesta: azi de ziua mea, la 29 de ani, îmi amintesc cum era la 16 ani, ținându-mi de mână fiul, și depănând amintiri cu tata! El îmi povestește ce făcea el în tinerețe, eu îi voi povesti copilului meu și indiferent de sfaturi, fiecare are destinul și propria lui poveste. Așa și-a descris pe pagina de socializare, artista Sandra N noua melodie lansată în vremuri de pandemie.

Ionel Năftănăilă a ajuns primarul comunei Albeştii de Muscel în anul 2004, după ce localitatea s-a despărţit de Bughea de Sus, în urma unui referendum. 

Om tenace, întreprinzător, care ştie să se descurce în orice situaţie, Năftănăilă a reuşit să tragă de partea sa o mare parte din alegători, chiar dacă nu a făcut prea multe pentru localitatea natală, şi a mai câştigat primăria încă de două ori, în 2008 şi 2012. Ultimul mandat nu l-a dus până la capăt pentru că, la sfârşitul anului 2014, a primit o condamnare pentru deturnarea de fonduri europene (APIA).

Problemele cu legea se pare că s-au terminat și Ionel Năftănăilă a fost candidatul din partea PSD, pentru funcția de primar la Albeștii de Muscel. În urma alegerilor locale a reușit să obțină un nou mandat de consilier local din partea PSD.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie