9.2 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

Grav accident rutier pe DN 73, pe raza comunei Valea Mare Pravăţ! Doi bucureşteni au scăpat ca prin urechile acului de la o nenorocire

Alte Știri

Duminică, doi bucureşteni aflaţi în tranzit prin zona Muscel au văzut moartea cu ochii după ce un tir a izbit turismul în care se aflau cei doi şi i-a aruncat într-un şanţ. Aceştia au fost norocoşi pentru că din impactul devastator au scăpat cu doat câteva fracturi, fiind în afara oricărui pericol. Cei doi bucureşteni, aflaţi în turismul marca Dodge, au fost scoşi dintre fiarele contorsionate de echipajul de la descarcerare din cadrul ISU Argeş.
Momentul fatidic a fost în jurul orei 20.00. Şoferul de pe autotren, Nelu Ianc de 56 de ani din Arad, se îndrepta către Câmpulung. Acesta avea autotrenul încărcat cu marfă. Pe panta de coborâre de la Valea Mare Pravăţ, din zona pensiunii Belvedere, şoferul spune că a pierdut controlul mastodontului, acesta a intrat pe contrasens şi la baza pantei a izbit turismul care circula din sens opus.Turismul condus de Alin Lipan de 24 de ani din Bucureşti, a zburat în şanţ. Conducătorii auto aflaţi în spatele tirului au fost îngroziţi când au văzut ce se întâmplă. Aceştia spun că tirul a făcut stânga brusc şi aşa l-a lovit pe participantul la trafic ce rula din sens opus.
Maşina condusă de Lipan a fost aruncată pur şi simplu în şanţul de pe marginea drumului, un şanţ destul de adânc pe care curge apă. Pentru ca cei doi ocupanţi ai maşinii să fie scoşi dintre fiarele contorsionate care îi ţineau prizonieri, a fost nevoie de echipajul de la descarcerare. Atât conducătorul auto Alin Lipan cât şi pasagerul din drepata faţă, Constantin Lipan de 53 de ani, au fost transportaţi la UPU Câmpulung unde le-au fost acordate îngrijirile medicale de urgenţă. Medicii au constatat că unul dintre ei avea o fractură de tibie, iar celălalt o fractură de claviculă. Victimele nu au rămas internate la spitalul din Câmpulung ci au dorit să fie transferate la o unitate medicală din Bucureşti. Tirul a rămas de-a curmezişul străzii timp de mai bine de o oră, iar circulaţia în zonă a fost blocată, formându-se cozi de maşini pe kilometri întregi.
La faţa locului s-au deplasat echipajele Biroului Rutier Câmpulung care au demarat cercetările în vederea stabilirii cauzei reale de producere a accidentului. Din primele cercetări de la faţa locului, s-a concluzionat că viteza excesoivă a stat la baza producerii acestui accident. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie