0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Gravidele din Mioveni aleg să nască la spitalul municipal din Câmpulung!

Alte Știri

Numărul gravidelor din oraşul Mioveni este în creştere de la o lună la alta, pe listele de înregistrare ale spitalul municipal Câmpulung, judeţul Argeş mai precis la secţie de Obstretică – Ginecologie. Acestea au decis să aducă pe lume bebeluşii la Câmpulung, în defavoarea Piteştiului sau Bucureştiului, comparativ cu multe câmpulungence care pleacă să nască la clinicile din toată ţara considerând că sunt mai în siguranţă. ,,Eu am decis să nasc la Câmpulung. Cadrele medicale mi se par foarte în regulă, sunt primitoare, vin permanent la control, nu îmi este frică pe viitor. Voi naşte la Câmpulung. Şi prietenele mele au născut aici. Şi au plecat acasă sănătoase cu copii în regulă, fără probleme”, ne-a declarat o gravidă în luna a cincea, pe nume Alina. Cadrele medicale ne-au declarat că au foarte multe paciente de la Mioveni, atât în evidenţe cât şi cele care au născut de la începutul anului până în prezent şi sunt bucuroase că aceste paciente aleg spitalul municipal Câmpulung, în defavoarea altor spitale din judeţ, şi nu numai.

Ultimele Știri

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei. Noua...

Alte știri din aceeași categorie