9.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Iani Popa nu dă doi bani găuriţi, pe liberalii musceleni!

Alte Știri

Liberalii din Câmpulung dar şi cei din Muscel au sărbătorit închiderea anului într-un cadru festiv. La eveniment au fost invitaţi şi cei cu funcţii importante din cadrul PNL Argeş, printre care şi senatorul Iani Popa, cel care conduce partidul la judeţ alături de Dănuţ Bica. Cum toţi au răspuns prezent, dând dovadă de unitate, cel care a tras chiulul a fost doar Iani Popa. Acesta şi-a motivat absenţa prin treburi personale dar problema care se pune este că senatorul Iani Popa de când s-a rupt USL-ul nu a mai pus piciorul în Câmpulung. Nu a mai organizat nicio conferinţă de presă, nu a participat la Zilele Câmpulungului organizate chiar de liberali, nu a luat parte la niciun eveniment unde trebuia să fie în slujba cetăţeanului care i-a acordat votul de încredere şi l-a trimis în Parlament, pentru a ajuta zona Muscelului, un teritoriu defavorizat, uneori pus într-o lumină proastă şi de politicieni. Se pare că senatorul Iani Popa îşi respectă promisiunea pe care a făcut-o atunci când şi-a primit rezultatul în urma alegerilor parlamentare ca fiind câştigător, declarând simplu ,,Vă pup, pa, pa…Ne vedem peste patru ani”.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie