Icoană unicat la Domnești!

Icoană unicat la Domnești!

Comuna argeşeană Domneşti, aflată pe valea Râului Doamnei, pe traseul ce leagă vechile cetăţi de scaun Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel, a fost gazda unui eveniment deosebit.

Pentru a cinsti 500 de ani de existență a celebrei icoane ,,Sfântul Ioan Botezătorul și Maica Domnului cu Pruncul” care se găsește expusă în secția muzeistică a comunei, a fost organizat un simpozion cu tema ,,Icoana – fereastră către Dumnezeu”.

Muzeul de aici are o impresionantă colecţie de icoane, cărţi rare şi monede care i-au aparţinut colecţionarului Ion Donoiu, un foarte bun prieten de-al poetului Nichita Stănescu. Însă, piesa rară din muzeu este icoana Sfântului Ioan Botezătorul şi Maica Domnului cu pruncul, care are o vechime de 500 de ani.

,, În anul 1971 icoana fost trimisă pentru restaurare la mânăstirea Horezu unde s-a ocupat de ea un grup de italieni. Aici s-au făcut actele de custodie șia atunci când chemați viceprimarul și doctorul Teja Papahagi însoțiși de șoferul Ghiță Vâlvoi, maica stareță le-a dat o veste proastă. Tovarășul ministru Tamara Dobrin a vizitat mânăstirea și a pus ochii pe icoană tocmai când echipa de italieni lucra la restaurare. Cu toți au vrut icoana la muzeul național. Imediat ministrul Tamara Dobrin a dat ordin ca icoana să ajungă imediat la București. În timp ce se făceau actele șoferul nea Ghiță Vâlvoi a furat icoana și a adus-o în Domnești unde a rămas până astăzi”,  a declarat primarul Gabriel Zăvoianu

Evenimentul s-a desfășurat în Sala Bibliotecii Publice ,,Luca Paul” din localitate și a avut ca invitați pe Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului pe Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș și alte personalități interesate și implicate în activitățile culturale și religioase ale Eparhiei.

Cu această ocazie au fost prezentate diferite opinii cu privire la celebra icoană, amintindu-se de eforturile depuse în timp de locuitorii comunei pentru păstrarea și punerea în valoare a acestei opere de artă care face parte din tezaurul național bisericesc.

După terminarea lucrărilor simpozionului cei prezenți au asistat la o slujbă de resfințire a icoanelor care alcătuiesc expoziția din cadrul muzeului comunal.

De asemenea, un grup de elevi de la Liceul Tehnologic ,,Petre Ionescu Muscel” din Domnești a prezentat un scurt program artistic .

Numele localității Domnești este atestat documentar la 4 aprilie 1523, însă cu siguranță satul exista chiar și în vremea domnitorilor Basarab I și Nicolae Alexandru Basarab. Încă de la începuturi, locuitorii acestor meleaguri au fost interesați să păstreze toate obiectele care au valoare culturală și religioasă. Astfel comuna a ajuns să dețină 94 de icoane, adevărate opere de artă, dintre acestea cea mai importantă fiind icoana ,,Sfântul Ioan Botezătorul și Maica Domnului cu Pruncul” care a fost realizată în perioada 1517-1519. Această capodoperă este reprezentativă pentru începutul secolului al XVI-lea, când putem vorbi de o cristalizare sau maturizare a artei icoanelor în Țara Românească.

About The Author

Related posts