6 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Imigranţi depistaţi pe raza judeţului Argeş!

Alte Știri

Poliţiştii de imigrări din Argeş au depistat 7 cetăţeni turci, care nu au părăsit ţara la expirarea perioadei legale de şedere. Aceaştia au fost sancţionaţi contravenţional şi obligaţi, prin comunicările emise, să părăsească teritoriul României în termen de 3 zile.  

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciului pentru Imigrări al judeţului Argeş au organizat, la data de 07 martie a.c., o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

În cadrul activităţilor întreprinse, au fost depistaţi, cu şedere ilegală, 7 bărbaţi, cetăţeni turci, cu vârste cuprinse între 30 şi 48 de ani. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de imigrări au stabilit că aceaştia au intrat legal în România, în baza unor vize Schengen, având drept de şedere 90 zile, însă la expirarea valabilităţii perioadei de şedere nu au părăsit teritoriul ţării noastre.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4200 de lei, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, iar pe numele străinilor au fost emise comunicări prin care sunt obligaţi să părăsească teritoriul României în 3 zile.

“Serviciul pentru Imigrări al judeţului Argeş continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor, utilizând toate resursele proprii de care dispune pe acest segment de activitate şi cooperând cu toate instituţiile interesate în menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre.

De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa: www.portaligi.mai.gov.ro, pentru reducerea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a cererilor”, a transmis purtătorul de cuvânt al Serviciului pentru Imigrări al judeţului Argeş.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie