În a treia zi de Paște s-a organizat un Bal ca pe vremuri la Schitu Golești!

În a treia zi de Paște s-a organizat un Bal ca pe vremuri la Schitu Golești!

În a treia zi de Paște s-a organizat un Bal ca pe vremuri la Schitu Golești! Hristos a înviat! Au spus cei prezenți într-un glas de a răsunat sala Căminului Cultural din Lăzărești, locul de desfășurare al Balului de Paște.

Fiind la prima ediție, acest bal ocupă un important loc în activitatea celor de la Schitu Golești. Astfel locuitorii de aici au ocazia să fie împreună, să socializeze și să se distreze. Sătenii se cunosc între ei și au ocazia să se cunoască mai bine.

Ansamblul Hora i-a încântat pe cei prezenți la Căminul Cultural din Lăzărești cu un spectacol în care se îmbină tradiția cu modernismul, prin muzică populară, dans popular, cu straiele vremurilor de atunci actualizate la moda de acum.

Primarul Vasile Tudorel Miriță a făcut de asemenea eforturi destul de mari să participe la eveniment într-un costum popular. Edilul dorește ca acest bal să devină un obicei, să fie păstrată tradiția. După ce va fi Căminul Cultural de la Schitu Golești reabilitat va fi organizat și un Bal de Crăciun în locația nouă, realizată cu fonduri europene.

Primarul le-a mai promis celor de la ansamblul Hora că anul acesta le va achiziționa costume populare noi, pentru ca toți să fie îmbrăcați la fel. După puțină pregătire, ansamblul va participa și la Etno Tv și Favorit Tv.

A mai fost prezent și Ansamblul Carpați condus de Ion Horobeanu.

Distracția a durat până târziu în noapte iar cei prezenți au dansat și s-au distrat așa cum este tradiția la români.

Toți cei prezenți au putut ciocni câte un ou roșu și a-și desfăta papilele gustative cu cozonaci de casă.

About The Author

Related posts