13.2 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

În Argeş sunt 532.546 de alegători şi sunt aşteptaţi la referendum!

Alte Știri

În Argeş sunt 532.546 de alegători şi sunt aşteptaţi la referendum!

Potrivit prevederilor O.U.G. nr.86/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi pentru unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei, alegătorii sunt chemaţi să îşi exprime opţiunea prin vot în zilele de 6 şi 7 octombrie 2018, după cum urmează:

– în ziua de sâmbătă, 6 octombrie 2018, între orele 7.00 şi 21.00;

– în ziua de duminică, 7 octombrie 2018, între orele 7.00 şi 21.00.

Instituţia Prefectului – Judeţul Argeş, alături de celelalte structuri judeţene ale Ministerului Afacerilor Interne, veghează la desfăşurarea fără incidente a acestui proces electoral aplicând toate măsurile specifice.

Primarii au asigurat şi dotat sediile secțiilor de vot cu cabine şi urne. Materialele consumabile necesare desfășurării activității birourilor electorale ale secțiilor de votare au fost puse la dispoziţie de către Instituția Prefectului. În total, la nivelul judeţului, sunt organizate 520 de secţii de vot.

Pentru cei  532.546 de alegători înscrişi în listele electorale permanente din Argeş au fost tipărite buletine de vot şi o rezervă de 10%. Pe data de 5 octombrie a.c., până la ora 14.00, a fost finalizat procesul de distribuire a buletinelor şi a materialelor consumabile către primării, urmând ca acestea să fie repartizate fiecărei secţii de votare.

De asemenea, este asigurată componenţa fiecărui birou electoral de secţie de votare, care este compus dintr-un preşedinte şi şase delegaţi ai partidelor politice parlamentare şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.

Paza sediilor secţiilor de vot, inclusiv a transportului buletinelor şi al celorlalte materiale de la secţii către Biroul Electoral Judeţean sunt realizate de efective ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi „Fraţii Buzeşti” Craiova.

Biroul Electoral Judeţean Argeş oferă toate informaţiile referitoare la desfăşurarea referendumului. Eventuale incidente şi sesizări pot fi comunicate la numerele de telefon 0248/210998, fax 0248/210997 (Biroul Electoral Judeţean). Pentru situaţii de urgenţă se poate apela numărul unic 112.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie