4.4 C
Campulung Muscel
marți, 19 martie, 2024

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în primele patru luni

Alte Știri

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în primele patru luni ale anului cu 22% faţă de perioada similară din 2018, la un total de 44.957 de unităţi, în timp ce vânzările de autoturisme second hand au scăzut cu 7%, la 145.823 unităţi, potrivit datelor ACAROM (Asociaţia Constructorilor de Automobile).

Iar în aprilie, românii au înmatriculat 8.691 de maşini noi, în creştere cu 14%, şi 35.515 second-hand, cu 2,6% mai puţine decât în aceeaşi lună a anului trecut. Sunt efecte ale măsurilor luate de Guvern pentru creșterea veniturilor cetățenilor dublate de programe de susținere precum “Rabla”.

“Creșterea veniturilor românilor a fost și continuă să fie o prioritate pentru PSD. Iar efectele măsurilor luate până acum se văd. Efectele sunt creșterea cu 5 la sută a PIB în primul trimestru din 2019 față de aceeași perioadă a anului trecut, creșterea puterii de cumpărare a cetățenilor, stabilitate economică.

Datele ACAROM confirmă creșterea puterii de cumpărare a românilor care își doresc în mod firesc să aibă un nivel de trai cât mai apropiat de cel al celorlalți cetățeni europeni. Sunt unii însă care contestă fără niciun temei creșterea economică, ba chiar o arată cu degetul ca fiind un lucru rău. Probabil sunt obișnuiți cu austeritatea impusă românilor în vremuri de tristă amintire când, în același timp, ei își umflau conturile!”, a declarat deputatul PSD Argeș Nicolae Velcea.

Ultimele Știri

Voi aștia, maturi vă mai aduceți aminte de celebra Poartă de la Posada din Câmpulung Muscel? Și acum, scrie povești!

Voi aștia, maturi vă mai aduceți aminte de celebra Poartă de la Posada din Câmpulung Muscel? Și acum, scrie...

Alte știri din aceeași categorie