7.6 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Jandarmii argeşeni au aplicat sancţiuni de peste 90.000 lei!

Alte Știri

În luna septembrie a acestui an, obiectivul principal care a stat în atenţia Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Basarab I” Argeş,  pe linia executării misiunilor de ordine publică a fost creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului prin întrebuinţarea eficientă a efectivelor structurilor specializate.

Structurile de ordine publică ale inspectoratului au executat 962 de misiuni, în care au fost angrenaţi 2.686 de jandarmi.

Manifestaţiile cultural-artistice, religioase, precum şi alte asemenea activităţi ce s-au desfăşurat în spaţiul public, cu aglomerări de persoane, de diferite grade de risc, precum şi situaţiile complexe apărute, au fost gestionate cu eficienţă şi profesionalism, nefiind necesară intervenţia în forţă.

În perioada de referinţă, inspectoratul a asigurat ordinea publică la un nr. de 71 de misiuni, fiind folosit pentru acest gen de misiune un nr. de 450 de jandarmi.

Distribuţia misiunilor executate în luna septembrie se prezintă astfel: 71 de misiuni de asigurare a ordinii publice cu 450 de jandarmi, din care 19 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor  manifestări cultural artistice, 4 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor  manifestări religioase sau comemorative, 34 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor  manifestări sportive, 14 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării altor manifestări.

Participarea la menţinerea ordinii şi siguranţei publice s-a concretizat prin asigurarea cadrului organizatoric necesar bunei desfăşurări a misiunilor în sistem integrat vizând în principal asigurarea şi pregătirea efectivelor solicitate, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, staţiuni montane şi pe traseele turistice, săptămânal analizandu-se în comun situaţia operativă, eficienţa misiunilor executate, stabilindu-se măsuri de îmbunătăţire a activităţii.

În luna septembrie au fost asigurate efectivele solicitate, în limita disponibilului. Astfel, au fost executate în total 754 misiuni, din care, 197 în patrule mixte cu organele de poliţie, 557 în patrule de jandarmerie.

În perioada supusă analizei 21 patrule compuse din conductori câini serviciu şi câinii de serviciu au acţionat atât în misiunile de menţinere a ordinii publice cât şi la misiunile de asigurare a ordinii publice (manifestări cultural-artistice, manifestări sportive, manifestări de protest).

Exemplu de infracţiune constatată:

Aflându-se în executarea unei acţiuni punctuale pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, în zona hidrografică a râului Argeş, de pe raza comunei Budeasa, aflaţi pe luciul apei într-o ambarcaţiune din dotarea I.J.J. Argeş, în amonte de baraj, jandarmii au surprins două persoane de sex bărbătesc care se aflau într-o barcă pneumatică, iar la interceptarea acestora au constatat că acestea aveau în barcă o plasă monofilament şi mai mulţi peşti, specia caras. Plasa monofilament avea o lungime de 80 metri şi o lăţime de 2,10 metri. Aceasta era prevăzută cu plute şi greutăţi din plumb dispuse pe o sfoară, atât la partea inferioară cât şi pe partea superioară, ochiurile plasei monofilament având o dimensiune de 6 cm / 6 cm. Fiind întrebaţi în legătură cu prezenţa lor în acea zonă şi cu privire la activitatea desfăşurată persoanele în cauză au declarat că au venit să pescuiască cu o setcă de tip monofilament.

Organele de jandarmerie au luat măsura anunţării organului de poliţie, din cadrul Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş şi a Inspectorului Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură.

Prevenirea şi combaterea faptelor antisociale

Activitatea de prevenire şi combatere a faptelor antisociale a fost direcţionată spre îmbunătăţirea continuă a serviciilor de ordine şi siguranţă publică prestate pentru cetăţeni şi orientată către scăderea criminalităţii stradale, ca principal indicator de eficacitate.

Privitor la activitatea de constatare a infracţiunilor, în perioada analizată, au fost constatate independent 18 fapte de natură penală fiind depistaţi 13 făptuitori. În aceeaşi perioadă de timp, au fost constatate în comun cu organele de poliţie 7 infracţiuni şi au fost depistaţi 10 autori.

În perioada supusă analizei, au fost aplicate 284 sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de 92.450 lei, dintre care 18 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 33.000 lei la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Totodată personalul inspectoratului a participat în cadrul programelor comune de prevenire şi combatere  a faptelor antisociale la 58 de acţiuni de pregătire anti-infracţională, antivictimală a populaţiei şi cu caracter preventiv-educativ după cum urmează: 9 acţiuni în arene sportive, 46 acţiuni în instituţiile de învăţământ şi 3 acţiuni în zona montană la complexuri turistice sau pe trasee montane cu grupuri de turişti, jandarmii montani făcând anumite recomandări turiştilor care au avut ca scop prevenirea şi reducerea impactului negativ asupra mediului, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic, informând persoanele prezente în zona montană cu privire la obligaţiile pe care le au persoanele fizice care desfăşoară activităţi de picnic, precum şi consecinţele legale care decurg din nerespectarea acestor norme.

În perioada supusă analizei, I.J.J. Argeş a avut de executat 59 de mandate de aducere;  astfel, un număr de 133 jandarmi au efectuat verificări în 18 localităţi cu privire la persoanele în cauză.

După prezentarea activităţii jandarmilor, comandantul IJJ Argeş, colonelul Gheorghe Alin Lupescu, a făcut o prezentare a câinilor antrenaţi pentru misiunile specifice armei.20171005_130110

La această întâlnire au fost prezenţi patru cadre împreună cu câinii lor. Patru exemplare frumoase, dresate şi foarte ataşate de cei alături de care pleacă în misiuni. După prezentarea generală, instructorii au făcut şi demonstraţii. San, Berta, Luk şi Max sunt numele celor patru câini cu vârste între 4 şi 5 ani. În materialul video ataşat veţi putea vedea câteva momente din demonstraţia celor 4 exemplare ce aparţin IJJ Argeş.

Ultimele Știri

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante”

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante.” Nicolae Velcea și-a depus...

Alte știri din aceeași categorie