6 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

LA MULȚI ANI! 14 Octombrie – Personalitatea zilei tale de naștere!

Alte Știri

Fire preponderent autoritară, care nu acceptă nicicând şi alte opinii ori sfaturi, decât dacă poate da ulterior impresia că soluţiile fericit găsite îi aparţin, nativul este predestinat astral marilor succese, în mai toate planurile, prioritar cele publice, dar ele, deşi se vor realiza în cea mai bună parte, nu vor fi absolut niciodată pe măsura aşteptărilor sale, întotdeauna exagerate.

CONITAHOROSCOPISTA – Personalitatea Zilei de naștere.

Prin originalitatea de care daţi dovadă în toate, nu lăsaţi indiferent pe nimeni. Pe unii, personalitatea dumneavoastră specială îi atrage şi îi motivează; pe alţii îi deranjează şi chiar îi sperie. Vă place acţiunea; când aceasta lipseşte, pur şi simplu o provocaţi. Simplu, entuziast şi sociabil, ştiţi să vă înconjuraţi de persoane care vă înţeleg sau vă seamănă. Chiar dacă sunteţi capabil să vă schimbaţi părerea în faţa unei opoziţii şi a unor argumente convingătoare, vă păstraţi întotdeauna sufletul de copil şi imensa pasiune ce vă stăpâneşte; ca urmare, nu vă pierdeţi niciodată din vedere obiectivele. Cu toate că nu alergaţi în mod special după popularitate şi glorie, vă place totuşi să fiţi remarcat şi apreciat.

Dragoste: Tendinţa de a vă lăsa condus mai mult de emoţii decât de raţiune poate zdruncina relaţia.
Bani/muncă: Imaginativ dar logic, aveţi un control total asupra activităţii şi finanţelor dumneavoastră.#CONITAHOROSCOPISTA
Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie