11.6 C
Campulung Muscel
miercuri, 24 aprilie, 2024

LA MULȚI ANI! 8 Octombrie – Personalitatea zilei tale de naștere!

Alte Știri

Fire care nu suportă niciun fel de constrângeri, de nicio natură, conducând către o viaţă chibzuită, altfel destul de banală, dar, tocmai de asta, fără nicio bătaie de cap, nativul, ia intervale de timp neprecizabile şi neprevizibile, va face totul pentru a ieşi din tipare, căutând cu tot dinadinsul ieşirea în evidenţă, prim-planul, prin toate mijloacele (oricum cam neclare din punct de vedere astral).

CONITA HOROSCOPISTA – Personalitatea Zilei de naștere.

Dotat cu aptitudini atât manual, cât şi intelectual, lumea cu toate ofertele ei vă stă la picioare. Inventiv, intuitiv şi intransigent, aveţi foarte puţine limite sau constrângeri atunci când vine timpul să vă alegeţi o cale, să vă îndreptaţi într-o direcţie. Deseori invidiat, dar întotdeauna respectat, aveţi o idee clară asupra posibilităţilor de care dispuneţi, asupra scopurilor pe care doriţi să le atingeţi şi asupra viselor pe care doriţi să Ie realizaţi. Deţineţi un rol important în cadrul familiei şi al comunităţii căreia îi aparţineţi şi ţineţi mult să aveţi o contribuţie care să depăşească calitativ şi cantitativ prestaţia predecesorilor, sau ceea ce se speră şi se aşteaptă de la dumneavoastră. învăţaţi repede şi trageţi întotdeauna învăţăminte din experienţele fericite sau dezamăgitoare.

Dragoste: In ciuda aparenţelor, sunteţi conservator şi aveţi nevoie de un partener devotat.
Bani/muncă: Creativ, nu vă place rutina; amintiţi-vă zicala: „Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe sufletul.”#CONITAHOROSCOPISTA
Ultimele Știri

Alocații de 700 lei pentru cei sub această vârstă! Suma va intra în cont la începutul lunii Mai

Alocații de 700 lei pentru cei sub această vârstă! Suma va intra în cont la începutul lunii Mai. Alocațiile...

Alte știri din aceeași categorie