10.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

LA MULȚI ANI, Silviu Bunea! 19 Octombrie – Personalitatea zilei tale de naștere!

Alte Știri

Astăzi, 19 octombrie este ziua de naștere a consilierului local de la PMP Rucăr, Silviu Bunea. Pe această cale redactorii Ziarului din Muscel îi urează să aibă parte numai de bucurii și împliniri iar drept cadou i-au realizat o scurtă prezentare a personalității sale de naștere, valabilă pentru toți cei care sunt născuți în această zi. 

Ambiţiile îi sunt foarte mari şi visele împlinirii grandioase, pe măsura posibilităţilor totuşi, dar lipsa măsurii juste şi o anumită pripeală în faza de execuţie a proiectelor îl fac pe nativ (el însuşi fiind cauza nenorocirilor sale) să îşi blocheze mai toate izbânzile aproape imediat după jumătatea realizării lor, în nevăzute şi, pentru el, neprevăzute obstacole, reuşitele sale apărând relativ târziu şi după mare efort.

CONITAHOROSCOPISTA – Personalitatea Zilei de naștere.

Pentru că, de cele mai multe ori, nu vă dezvăluiţi părerile sau ideile, ceilalţi trebuie să folosească toate mijloacele pentru a vă înţelege opţiunile şi deciziile. Diplomat şi inteligent, dar nehotărât, vă este deseori greu să alegeţi calea de urmat sau acţiunile ce trebuie iniţiate. Cu toate că lucraţi, nu detestaţi economia de efort şi înclinaţi spre ea ori de câte ori vă este posibil. Sunteţi cam susceptibil: cei apropiaţi trebuie să-şi aleagă cuvintele când îşi expun argumentele, vă propun ajutorul sau vă dau sfaturi. Capabil de o intensă concentrare şi foarte dezinvolt în public, forţa dumneavoastră rezidă în toate formele de comunicare. Pentru a vă reface pe deplin energia şi motivaţia, aveţi nevoie de linişte şi de o întoarcere la surse.

Dragoste: Partenerul dumneavoastră trebuie să fie sociabil, cu vederi largi şi să vă stimuleze pe plan intelectual.
Bani/muncă: Nu sunteţi foarte dotat pentru problemele financiare; este mai bine să fiţi sfătuit şi îndrumat.
Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie