7.2 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Licitaţie cu strigare din CUC la Câmpulung!

Alte Știri

Două poduri din Câmpulung au fost scoase la licitaţie pe SEAP, valoarea lucrărilor ridicându-se la suma de 2.862,550 lei. În urma licitaţiei contractele au fost atribuite unei firme din Piteşti iar cealaltă este din Stoeneşti. Lucrările de reabilitare la cele două poduri – cel de la Şoseaua Naţională şi al doilea de pe strada G-ral Teodorescu, vor începe cât de curând.

Prima firmă care a obţinut contractul în valoare de 1.699.087,57 este S.C G&M Road Building Engineering S.R.L, condusă de Magda Alexandru, proiectant de meserie, ce a câștigat numeroase licitaţii organizate de primăriile argeșene.

cuc-langa-george-cusa
George Cusa prieten cu actualul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc

Magda Alexandru, intrată recent pe piața construcțiilor, o are ca sprijin pe soția lui George Cusă, Paula. În spatele acestei firme se vechiculează mai multe nume cum ar fi cel al fostului senator PSD Cătălin Voicu, un abonat al lucrărilor în Argeş când era pe val, al lui George Cusa prieten cu actualul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc şi al lui Marian Mina, fostul şef al Direcţiei de Drumuri şi Poduri Bucureşti.

Aşa cum vă spuneam cea de-a doua firmă câştigătoare este S.C Group Concif S.R.L, cu sediul în comuna Stoenești, administrată de Sorinel Răuţoiu, firmă cunoscută de-a lungul timpului prin lucrările obţinute pe la primăriile din Muscel. Valoarea contractului obţinut este de 620,914 lei.

Așa cum spuneam, cele două firme nu prea sunt cunoscute opiniei publice, dar acest lucru nu le-a împiedicat să câștige contracte serioase, din punct de vedere financiar, cu primăriile din Argeș, care să le asigure într-un timp foarte scurt rulaje imense de bani și profituri record.

 

 

 

 

 

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie