Lista cu directorii unităților școlare care vor sta în funcții timp de 4 ani!

Lista cu directorii unităților școlare care vor sta în funcții timp de 4 ani!

Avem lista completă cu cadrele didactice care au fost admise să ocupe funcţiile de director sau director adjunct la unităţile şcolare din Muscel.

La începutul lunii octombrie, directorii de școli și licee din Argeș au susținut examen pe funcție. Urmează ca cei care au promovat să încheie în perioada următoare un contract de management educaţional cu ISJ Argeș. Numirea se realizează prin decizie a inspectorului şcolar general, Dumitru Tudosoiu pentru o perioadă de 4 ani.

Directorul şi directorul adjunct din şcoli nu pot avea, pe perioada exercitării mandatului, funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional.

Directorul de şcoală  mai încheie, pe o perioadă de 4 ani, contract de management administrativ-financiar cu primarul, respectiv preşedintele Consiliului Judeţean Argeş pe raza căreia se află şcoala. Proiectul de managament arată că directorii nou-numiţi care au mai puţin de 4 ani până la împlinirea vârstei legale de pensionare încheie contractele de management administrativ-financiar şi educaţional până la data pensionării.

 Respinși la proba de verificare a dosarelor

După verificarea dosarelor de înscriere au fost cinci respinse, dintre care unul din Muscel, Florin Ceapraz, care voia postul de director al Şcolii Gimnaziale „Mihai Tican Rumano” Berevoeşti.

În Muscel, pentru 38 de unităţi de învăţământ preuniversitar, doar la opt au fost pretendenţi pentru ambele funcţii de conducere (la Colegiul „Dinicu Golescu”, Colegiul Pedagogic „Carol I”, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Tehnic, Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”, Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu” şi Şcoala Gimnazială „IC Lăzărescu” Ţiţeşti), dar o parte s-au „pierdut” pe traseu. Restul de 30 au fost doritori doar pentru scaunul de director. Au fost cazuri când pentru postul de director s-au înscris câte doi profesori, cum a fost la Liceul Tehnologic „I.C. Petrescu” Stâlpeni, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfântul Nicolae” Câmpulung, Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”, Şcoala Gimnazială „Theodor Aman” şi Şcoala Gimnazială „Iordache Păcescu” Coşeşti. Doar la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”, locul de director adjunct a fost dorit de doi profesori.

Nu au trecut de proba scrisă şase cadre didactice: Georgiana Emanuela Cojocaru, care dorea să ajungă director la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfântul Nicolae”; Tomiţă Neacşu, director adjunct la Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”; Dana Manuela Nicolescu, director la Liceul Tehnologic „Victor Slăvescu” Rucăr; Cornel Şandru, director la Şcoala Gimnazială „Nae A. Ghica” Rucăr; Marcel Vintilă, director adjunct la Colegiul „Dinicu Golescu”, şi Nicolae Voiculescu, director la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Vultureşti.

La a doua probă, de evaluare a CV-ului, nu au primit punctaje de trecere: Elena Cristina Tudosescu, care dorea postul de director, şi Nicolae Oprea, pe cel de director adjunct de la Liceul Tehnologic „IC Petrescu” Stâlpeni; Ciprian Mihai Neculăescu, director la Şcoala Gimnazială „C.D. Aricescu” şi la Şcoala Gimnazială „Theodor Aman” (unde, după ce a fost admis la proba scrisă, la celelalte nu s-a mai prezentat); Constantin Radu, director adjunct la Şcoala Gimnazială „I.C. Lăzărescu” Ţiţeşti; Antonella Enache, director la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Cetăţeni; Gheorghe Căciulă, director la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Vlădeşti.

În total, 14 respinşi, unul la evaluarea dosarelor, şase la proba scrisă şi şapte la evaluarea CV-ului.

Vă prezentăm rezultatele concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ din Muscel:

 

  • Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfântul Nicolae” Câmpulung – pentru director: Claudia Albuleţ, admisă cu 131,250 puncte.
  • Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” – pentru director: Petre Parghel, admis cu 129,875 puncte. Pentru director adjunct: Maria Magdalena Dorcioman, admisă cu 125,500 puncte.
  • Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” – pentru director: Gheorghe Radu, admis cu 138,125 puncte. Pentru director adjunct: Sebastian Doru Cealîcu, admis cu 138,125 puncte.
  • Colegiul Tehnic – pentru director: Adriana Nedelcu, admisă cu 140,125 puncte. Pentru director adjunct: Ioana Simina Suseanu, admisă cu 141,300 puncte.
  • Grădiniţa cu Program Prelungit „Sf. Marina” – pentru director: Mariana Şerban, admisă cu 132,250 puncte.
  • Grădiniţa cu Program Prelungit „Sf. Nicolae” – pentru director: Florentina Roşca, admisă cu 124,500 puncte.
  • Liceul cu Program Sportiv – pentru director: Daniela Florina Păcioianu, admisă cu 137,125 puncte. Pentru director adjunct: Florentina Janţă, admisă cu 12,750 puncte.
  • Liceul Tehnologic „IC Petrescu” Stâlpeni – pentru director: Gabriela Nedelcu, admisă cu 109,750 puncte.
  • Liceul Tehnologic Auto – pentru director: Stelian Anastasie, admis cu 130,000 puncte.
  • Liceul Teoretic „Dan Barbilian” – pentru director: Nicolae Zaharia, admis cu 146,250 puncte.
  • Şcoala de Muzică Câmpulung – pentru director: Crina Păun, admisă cu 128,375 puncte.
  • Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel” – pentru director: Steluţa Popescu, admisă cu 135,000 puncte.
  • Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu” – pentru director: Mirela Mihaela Cîrstina, admisă cu 129,150 puncte. Pentru director adjunct: Gheorghe Ghinescu: admis cu 135,350 puncte.
  • Şcoala Gimnazială „Theodor Aman” – pentru director: Marilena Filofteia Costescu, admisă cu 138,500 puncte.
  • Şcoala Gimnazială „IC Lăzărescu” Ţiţeşti – pentru director: Roxana Georgeta Dorobanţu Dina, admisă cu 114,625 puncte.
  • Şcoala Gimnazială „Ion Iorgulescu” Mihăeşti – pentru director: Adina Florina Popa, admisă cu 128,250 puncte.
  • Şcoala Gimnazială „Iordache Păcescu” Coşeşti – pentru director: Mihai Dumitrăchescu, admis cu 117,000 puncte şi Emanuela Maricica Nedelcu, admisă cu 128,000 puncte.
  • Şcoala Gimnazială „Iosif Catrinescu” Dragoslavele – pentru director: Cătălin Cotolan Bălănescu, admis cu 138,800 puncte.
  • Şcoala Gimnazială „Petre Ţuţea” Boteni – pentru director: Mirela Mihaela Cîrstina, admisă cu 132,500 puncte.
  • Şcoala Gimnazială Bălileşti – pentru director: Narcis Costinel Ilinca, admis cu 134,375 puncte.
  • Şcoala Gimnazială Broşteni-Aninoasa – pentru director: Gheorghe Şimon, admis cu 131,750 puncte.
  • Şcoala Gimnazială Coteşti-Godeni – pentru director: Corneliu Pădureanu, admis cu 138,125 puncte.
  • Şcoala Gimnazială Dârmăneşti – pentru director: Elena Liliana Ducan, admisă cu 127,250 puncte.
  • Şcoala Gimnazială Davideşti – pentru director: Elena Monica Sandu, admisă cu 138,125 puncte.
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1 Albeştii de Muscel – pentru director: Marcelică Bizon, admis cu 130,000.
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bughea de Jos – pentru director: Maria Toader, admisă cu 130,125 puncte.
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1 Hârtieşti – pentru director: Luminiţa Ştefan, admisă cu 126,375 puncte.
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1 Lereşti – pentru director: Robert Mihail Maria, admis cu 139,000 puncte.
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1 Poienarii de Muscel – pentru director: Ionuţ Cristian Burhan, admis cu 132,125 puncte.
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1 Schitu Goleşti – pentru director: Daniela Proca, admisă cu 130,500 puncte.
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1 Stoeneşti – pentru director: Daniel Păunescu, admis cu 127,200 puncte.
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1 Vlădeşti – pentru director: Veronica Lungu, admisă cu 131,875 puncte.
  • Şcoala Gimnazială Podu Dâmboviţei – pentru director: Nicoleta Mădălina Mazăre, admisă cu 131,250 puncte.

 

 

About The Author

Related posts