Câţiva membrii ai Cenaclului I.D Negulici din Câmpulung şi-au expus creaţiile la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu“ din Piteşti, expoziţia putând fi vizitată zilnic până la data de 6 iulie.
„Noi avem un parteneriat mai vechi cu Cenaclul I.D. Negulici din Câmpulung-Muscel şi expunem cele mai reprezentative piese ale acestui Cenaclu. An de an, ei se întâlnesc şi au o tabără de creaţie la Câmpulung Muscel, iar multe dintre piesele lor sunt astăzi colecţii ale unor oameni care iubesc arta plastică“, a declarat Sorin Mazilescu, director Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii tradiţionale.
Cum a luat fiinţă Cenaclul I.D. Negulici?
Numărul mare de pictori amatori, profesionişti şi de manieră naivă care s-au ataşat de efervescenţa cercului şi a şcolii de pictură din Câmpulung, a condus la necesitatea trecerii de la statutul de cerc plastic la acela de cenaclu, ca mod superior de activitate. Astfel, la 29 ianuarie 1970, la iniţiativa maestrului Alexandru Donici şi a profesorului Eugen Pohonţu, s-a constituit prima grupare artistică independentă, căreia i s-a dat numele revoluţionarului paşoptist Ion D. Negulici (1812-1851), pictor câmpulungean. Adunarea generală constituită la acea vreme, votează înfiinţarea cenaclului. Primii preşedinţi onorifici ai grupării au fost: poetul Gheorghe Tomozei şi criticul de artă Radu Ionescu. Ulterior, funcţia a fost preluată de Alexandru Donici. Potrivit documentelor, membrii fondatori ai cenaclului au fost: Alexandru Donici, Eugen Pohonţu, Nicolae Mitrea, Gheorghe Paulian, Nelu Constantin, Maria Proca Jinga, Nicolae Chirca, Pavel Motoc, I. Scarlat, Calinic Istrate, Clemence Istrate, Victorian Stăncescu, Gh. B. Negru, Ion Grigorescu, Mircea Constantinescu, Doru Oncete, Oscar Ionescu. Zona Muscelului, cu privelişti încântătoare, a atras oameni ai artelor de talie naţională. În acea perioadă de început a cenaclului, au pictat la Câmpulung Muscel alături de plasticienii musceleni: Ecaterina Deligheoz, Tania Samoilă, Ion Mândru, Adam Bălţatu, surorile Frânculescu. De asemenea, efervescenţa artistică din Muscel, a dat artişti plastici de excepţie, precum: G. Minea, prof. de sculptură la I.A.P. ”Nicolae Grigorescu” care a devenit secretarul Uniunii Artiştilor Plastici, Sorin Ilfoveanu, membru în conducerea U.A.P. şi Vasile Rizeanu, sculptor, profesor şi membru U.A.P. După evenimentele din 1989 şi până în anul 1997, activitatea cenaclului a avut de suferit, fiind mai puţin evidentă, mai ales că au fost cedate Primăriei două săli de expoziţie (sala „Arta” din centrul bulevardului şi sala „Agora” de la parterul blocului central, din piaţa primăriei, Piaţa G-ral Milea). În iunie 1998, s-a elaborat un nou statut al cenaclului şi s-a ales un nou comitet de conducere astfel: Nelu Constantin – preşedinte, Alexandru Marinescu – vicepreşedinte şi Constant Dâmboianu – secretar. În anul 2008, cenaclul se reorganizează în următoarea formă: Nelu Constantin – preşedinte, George Paulian şi Alexandru Marinescu – vicepreşedinţi şi Cristina Ungureanu – secretar, care cedează locul în anul 2012 doamnei Carmen Koszoruş. Din anul 2008 şi până în prezent, s-au organizat 178 expoziţii personale, de grup şi colective, la nivel municipal, judeţean, naţional şi internaţional.
Ce transpun lucrările artistului plastic Liviu Cioacă
Cu o impetuozitate tinerească, lucrările lui Liviu Florian Cioacă se cantonează astăzi într-un romantism de tip Delacroix, la portrete, iar la peisaje alunecă spre impresionism, cu tentă de expresionism cuminte. Peisajele lui sunt grele, materiale şi-n acelaşi timp pline de poezie datorită dialogului cromatic. În plină ascensiune, pictorul Liviu Florian Cioacă reprezintă o surpriză sigură a viitorului artelor plastice câmpulungene, şi nu numai.
Ce ne atrage la picturile artistului Nelu Constantin?
Unul din membrii fondatori ai Cenaclului de Arte Plastice ”I. D. Negulici” din Câmpulungul Muscelului, Nelu Constantin este cunoscut în ultimii ani ca preşedinte al acestui cenaclu dar şi ca pictor. Peisajele sale însă şi florile, naturale statice au o ”dulceaţă” a culorilor dispuse în tuşe fine, cu o delicateţe de mângâiere a pânzei căreia pictorul îi ”scrie” starea lui sufletească faţă de subiectul tratat. Din vastitatea naturii care intră în conul vizual, artistul alege doar acele părţi care rezonează, în simţirea lui, cu ceea ce se cheamă frumosul estetic.
Nimic teribilist în opera lui, totul este calm, aşezat şi uşor bucolic, adică o înfrumuseţare voită, ca o corecţie, a colţului de natură reprezentat.
Picturile artistului Ionel Dâmboianu sunt privite cu plăcerea de a fi descoperite
Stăpân pe o compoziţie echilibrată, Ionel Dâmboianu foloseşte culoarea în peisajele sale pentru a crea spaţialitate. Alege subiecte din natură care îl incită la realizarea unor adâncimi unde ochiul parcurge un du-te-vino, de la primul plan la ultimul, într-o neobosită cercetare a formelor de relief. Tuşele din primele planuri, puternice, de plină-pastă, sunt aşezate cu siguranţă pe plan ca să-l modeleze, iar cu cât se depărtează spre orizont tehnica perspectivei aeriene îşi spune cuvântul, urmele de pensulă sunt mici, uşor suprapuse şi culoarea palidată, încât la orizont acestea se topesc în cercuri diafane. De aceea picturile artistului Ionel Dâmboianu sunt privite cu plăcerea de a fi descoperite continuu.
Ion Hultoană rămâne un pictor prolific iubit de public
Toamne mirobolante, întinderi de dealuri molcome care se pierd în zare, liziere de păduri arămii, vase cu flori strălucitoare, toate într-un tot de basm românesc, aşa cum numai sufletele vibrante la frumos ştiu să-l depene în culoare. Ion Hultoană iubeşte puritatea culorii, de aceea aşterne culoare cu cuţitul. Ion Hultoană rămâne un pictor prolific iubit de publicul obişnuit, consumator de pictură.
Povestea din tablourile lui Carmen Koszoruş nu este spusă în cuvinte
Tablourile lui Carmen Koszoruş par dăltuite, impresie dată de lucrul în cuţit, cu aplicarea viguroasă a pastei. Textura rugoasă a straturilor de culoare este urmată tranşării directe, fără complicaţii academice a subiectului, determinată de spontaneitate şi deci, de sinceritate.
Contrastele polare, generate de prezenţa negrului, conferă un dinamism aparte lucrărilor. Mijloacele de expresie domină elementele de limbaj, culoarea este dinamica compoziţiei, fiind purtătoarea mesajului în tablou.
Flori sau peisaje, naturi statice ori nuduri, indiferent de gen, modalitatea de exprimare este una directă, care invită privitorul la un dialog scurt şi concis. În abordarea creaţiilor non-figurative însă, culoarea trece pe planul doi, structura compoziţiei fiind cea care se încarcă de expresivitate. Povestea din tabourile lui Carmen Koszoruş este dată, înainte de toate, de oferta cromatică.
