5.7 C
Campulung Muscel
joi, 18 aprilie, 2024

Mai multe eleve internate de urgență după ce li s-a făcut rău de la droguri

Alte Știri

Trei eleve, de clasa a VIII-a, au fost luate cu ambulanța de la Școala Centrală, din București, după ce ar fi consumat substanțe interzise, chiar în incinta unității de învățământ.

Elevele minore ar fi împărțit o țigară în care ar fi fost droguri. Încă nu se știe sub ce formă și ce tip de drog era pus în respectiva țigaretă. De asemenea, nu se știe dacă fetele au consumat voluntar sau inconștient substanța care le-a determinat starea de rău.

Elevele au fost internate la „Grigore Alexandrescu”
Cert este că la fața locului a fost chemată o ambulanță, care le-a transportat pe acestea la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, din Capitală. Conform Antena 3, starea elevelor ar fi ușor alterată, dar stabilă, cele trei primind ajutorul necesar în timp util.

Cele trei eleve sunt internate pe secția de toxicologie a unității sanitare. Momentan, a fost demarată o anchetă, coordonată de Biroul de Combatere a Crimei Organizate București.

Ultimele Știri

Argeșul pe primul loc. Se organizează cel mai mare Târg Educațional. Nu îl ratați!

Argeșul pe primul loc. Se organizează cel mai mare Târg Educațional. Nu îl ratați! Universitatea Națională de Știință și Tehnologie...

Alte știri din aceeași categorie