3.3 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Marcel Pavel, concert de excepție în orașul copilăriei!

Alte Știri

Marcel Pavel vorbește cu mare plăcere și mândrie de orașul Câmpulung Muscel, unde și-a petrecut copilăria și a început activitatea artistică. Artistul ajunge aici ori de câte ori are ocazia, mai ales că mama sa, încă locuiește aici.

Marcel Pavel va concerta vineri, 20 iulie, de la ora 21.00, în orașul copilăriei sale. Pe scenă vor mai urca și Monica Anghel dar și Nicola.

Cântăreţul Marcel Pavel s-a născut la 4 decembrie 1959, în localitatea Independenţa din judeţul Galaţi, într-o familie cu tradiţii muzicale. Bunicul său, Ion Taraş, a fost un cunoscut şi îndrăgit rapsod popular. Tatăl artistului a fost violonist, iar fraţii săi sunt, de asemenea, instrumentişti: Micky Pavel – saxofon, claviaturi, solo voce, Gigi Pavel – stabilit în Germania, saxofonist profesionist, Gina Pavel – pianistă şi solistă vocală.

Marcel Pavel şi-a manifestat pasiunea pentru muzică la vârsta de trei ani, când a început să bată la tobe. A urmat Şcoala de muzică din Câmpulung Muscel şi Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Piteşti. Compozitor, cântăreţ vocal (tenor) şi poliinstrumentist (cântă la chitară bas, contrabas, violoncel, pian şi percuţie), a urmat studii de canto clasic, în particular, apoi studii academice la Conservatorul din Bucureşti (2006-2010), potrivit paginii sale oficiale de Facebook.

În 1981 intră în grupul rock Riff, apoi, în 1984, cântă cu trupa Graffiti şi ulterior cu Blitz, iar, în 1985, intră în formaţia Sistem. De la 1 ianuarie 1990, începe colaborarea cu Marin Petrache Pechea din grupul Cromatic. Începând tot din anul 1981 a susţinut numeroase turnee în străinătate: Olanda, Germania, Italia, Belgia, Franţa, Elveţia, Austria, Polonia, Egipt, Israel, Statele Unite ale Americii, Spania, Portugalia, Grecia, Turcia, Cipru, Estonia, Republica Moldova.

În urma experienţei căpătate de-a lungul acestor ani, în vara anului 2000 a devenit un artist cunoscut la nivel naţional lansându-se cu melodia “Frumoasa mea” compusă de Ovidiu Komornik.

Primul său album este ”Frumoasa mea” (2000), care a obţinut Discul de platină, fiind vândut în 250.000 de exemplare. Au urmat albumele ”Concert live la Ateneul Român – Marcel Pavel şi invitaţii săi” (2001), ”Te vreau lângă mine” (2001), ”Doar pentru tine” (2004), ”De dragul tău” (2007). La sfârşitul anului 2009, a lansat discul ”Best Of Marcel Pavel – Frumoasa mea”. Au urmat ”The best of” (2010), ”Nu te mai am” (2011), ”Very Classic” (2013) şi “Marcel Pavel & Bucharest Symphony Orchestra live in concert – Very Classic” (2013) – DVD.

În 2002 a participat împreună cu solista Monica Anghel la concursul Eurovision, câştigând locul nouă cu piesa ”Tell Me Why”, compozitor Ionel Tudor. În acelaşi an, a câştigat premiul pentru cea mai bună voce masculină, cu prilejul decernării Premiilor Industriei Muzicale Româneşti.

La 28 aprilie 2013 a avut loc mega concertul “Very Classic” pe care Marcel Pavel l-a susţinut, alături de o orchestră-record de 140 de instrumentişti, la Sala Palatului din Bucureşti. În 2013 a abţinut premiul “The Best Live Act 2013” pentru acest concert.

A colaborat cu numeroşi interpreţi de muzică uşoară sau clasică, precum şi cu formaţii străine: Monica Anghel, Sanda Ladoşi, Luminiţa Anghel, Nico, Andra, Bodo, Laurenţiu Cazan, Elena Cârstea, sopranele Mihaela Stanciu, Irina Iordăchescu şi Crina Zancu, Toto Cutogno, Boney M (în concert la Chişinău, în 2006), Smokie (în concert, la Craiova, 3 iunie 2007), precum şi cu Orchestra Filarmonicii ”George Enescu” condusă de Iosif Prunner şi Big Bandul Radio condus de Ionel Tudor. 

Printre premiile câştigate amintim: Premiul “Vocea anului” al Editurii Actualitatea Muzicală (2000); Premiul I al “Societăţii Române de Radio”, la secţiunea “Interpreţi de muzică pop” (2000); Premiul de popularitate la Festivalul de la Mamaia, cu melodia “Frumoasa mea” (2000); Premiul I al Societăţii Române de Radio, la secţiunea “Interpreţi de muzică pop” (2000); Locul I, “Vedeta Anului” la “Premiile Redacţiei Muzicale” (2000); Locul I, “Piesa Anului” cu melodia “Frumoasa mea” al “Premiile Redacţiei Muzicale” (2000); Premiul “Cel mai bun debut” din partea “Premiilor Industriei Muzicale” (2001); Premiul I la secţiunea creaţie, împreuna cu compozitorul Raymond Vancu, pentru melodia “Unde eşti” la Festivalul de la Mamaia (2001); Premiul “Cea mai bună voce masculină”, secţiunea pop, din partea “Premiilor Industriei Muzicale” (2001); Premiul ”Cel mai bun album pop” (”Te vreau lângă mine”) din partea Premiilor Muzicale Radio România (2003); Diploma “10 pentru România”, la categoria “Cel mai bun interpret vocal” (2005); Premiul II la secţiunea creaţie cu melodia “De dragul tău” compusă de Andrei Tudor la Festivalul de la Mamaia (2006) şi Diploma de excelenţă din partea TVR (2006), pentru rolul avut în istoria televiziunii române. 

 

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie