9.8 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Mare sărbătoare la Dragoslavele! P. F Daniel printre credincioși și elevi

Alte Știri

Mare sărbătoare la Dragoslavele! Localnicii de aici au primit vizita P. F. Daniel, azi în această zi importantă pentru creștini când sunt sărbătoriți Sfinții Părinți Ioachim și Ana.

Copii, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială “Iosif Catrinescu” cu toții îmbrăcați în straie populare l-au avut în mijlocul lor pe Prea Fericitul Daniel.

Mai mulți copii l-au întâmpinat cu flori, duminică, 9 septembrie 2018, pe S. F. Daniel care a participat la Sfânta Liturghie și a adresat la final un cuvânt de învățătură.

“Că popor al Crucii și al Învierii, suntem sigurul popor din lume care are care că stemă vulturul purtând crucea în cioc. După secole de suferință, creștinește îndurare, cu răbdare, credință, speranță, a ajuns la libertate și unitate națională”, a spus Prea Fericitul.

La finalul slujbei, P. F. Daniel a oferit schitului Dragoslavele un set de Sfinte Vase Liturgice realizate la atelierele Patriarhiei Române și mai multe cărți apărute recent la editura Vasilica.

Arhim. Pavel Toderiță, starețul schitului-stavropighie patriarhală, a mulțumit Patriarhului pentru daruri și binecuvântare, dar și pelerinilor veniți în număr mare din mai multe zone ale țării.

Patriarhul Daniel oferind daruri Schitului Dragoslavele. 

Părintele stareț a evidențiat proiectele numeroase realizate de conducătorul Bisericii Ortodoxe Române și s-a rugat pentru el.

Ne rugăm la Dumnezeu, cler și popor, să vă întărească în credință, în fapte bune, să duceți la bun sfârșit multele proiecte pe care le-ați început, dar mai ales sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului!

Schitul Dragoslavele își are începuturile în timpul Patriarhului Miron Cristea, primul Patriarh al României, care a avut acolo o reședință de vară dăruită de musceleni.

Această casă a fost apoi restaurată și extinsă de Patriarhul Justinian Marina, care a dus acolo și biserica de lemn existentă.

Ultimele Știri

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia – Argeș Mall

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia - Argeș Mall. https://youtu.be/h3cP0AM3i-o?si=MMgpXYIjQFDo3_lw Astăzi...

Alte știri din aceeași categorie