11.9 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Marius Frătoaica, rănit în Clubul Colectiv, a ajuns cu bine în Norvegia!

Alte Știri

În incendiul de la Colectiv, a fost rănit şi câmpulungeanul Marius Frătoaica. Acesta a ajuns în Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar-Arseni” din Bucureşti cu arsuri la nivelul membrelor superioare, dar şi intoxicaţie cu substanţe toxice. După 10 zile de la tragedie, Marius a fost transferat cu o aeronavă la un spital din Norvegia. Sora câmpulungeanului, Corina Bolboacă, care a stat alături de fratele său de la producerea tragediei, a transmis permanent prietenilor de pe facebook, care este starea lui Marius, şi în ce fel acesta poate fi ajutat.
Într-una dintre postări, Corina a transmis ceea ce trăieşte după tragedia din Colectiv: “Aș vrea să cred că totul a fost un vis urât. Din păcate de 7 zile trăiesc coșmarul vieții mele.Și când mă gândesc că nimic nu va mai fii ca înainte…”.
“Sunt în spital aproape non-stop de mai mult de 5 zile. Ceea ce văd aici credeţi-mă, nu am văzut niciodată în viaţa mea, o solidaritate și o umanitate atât de profundă cum nici nu credeam ca mai există la noi, românii. Aici mă refer începând de la bătrânica ce deabia mergea și care a venit special să doneze 200 lei din pensia ei, până la oameni care oferă case de închiriat pentru această perioadă familiilor victimelor, restaurante, bănci, firme de tot felul, psihologi, psihoterapeuți, cadre medicale, oameni din toate colţurile lumii pe care nu i-am văzut de mulţi ani, mă sună şi se interesează, toți vor să ajute! Nu că pe mine personal m-ar încălzi toate lucrurile astea, eu am sufletul sfâșiat de durere pentru fratele meu, dar simt și cred că de data asta se va schimba ceva.Totul depinde de noi!!”.
Familia lui Marius a aşteptat permanent un semn de la Divinitate, iar acesta a venit, astfel că Marius a fost transferat la o clinică din Norvegia. Corina a dat această veste bună prietenilor lui Marius: “Veste bună!!! Pentru ca știu ca va pasă, vă spun că Marius este într-o stare din ce în ce mai bună.Peste câteva minute va decola avionul care-l duce pe fratele meu la un spital de prestigiu din Norvegia, la Bergen, iar marți voi fi și eu acolo alături de el. Zbor lin și gânduri pline de sperante, iubitul meu frățior!”.
După câteva ore, Corina a anunţat că Marius a ajuns în Norvegia cu bine: “Marius a ajuns cu bine la Bergen. Acolo este pe mâini bune. Am făcut eforturi să ajungă acolo și mulțumesc persoanelor care m-au ajutat”
, a mai scris Corina.

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie