8.6 C
Campulung Muscel
miercuri, 24 aprilie, 2024

MARŢI ŞI MIERCURI grădiniţele şi creşele din MIOVENI vor funcţiona în REGIM SPECIAL

Alte Știri
Conform deciziei luată, astăzi, de Comandamentului Județean pentru Situații de Urgență, Prefectul Județului Argeș a anunțat închiderea tuturor unităților de învățământ din județ, pentru următoarele două zile, respectiv 10 și 11 ianuarie. Decizia a fost luată în urma instituirii Codului Portocaliu de ger persistent în intervalul menţionat, în toată zona Munteniei, astfel încât temperaturile minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade.
Potrivit conducerii Primăriei Mioveni, unitățile de învățământ din orașul Mioveni vor ține cont de această dispoziție, însă, cu acordul conducerii Inspectoratului Școlar, pentru a nu perturba activitatea pe platformele industriale din Mioveni, s-a decis ca grădinițele și creșele din oraș să funcționeze în regim special. 
Astfel, pentru a nu pune în dificultate părinții care nu au posibilitatea să-și lase copiii supravegheați de o altă persoană, cât sunt la serviciu, se vine în sprijinul lor, de către autorităţile locale,  prin asigurarea că indiferent de condițiile meteo, copiii vor fi în siguranță, iar decizia finală aparține părinților.
Considerăm motivat ordinul CJSU de sistare al cursurilor din cauza temperaturilor extreme, însă, la nivelul orașului Mioveni dispunem de toate condițiile pentru a le asigura copiilor confortul necesar pe perioada cât părinții se află la serviciu”, declară primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu.
Ultimele Știri

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante”

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante.” Nicolae Velcea și-a depus...

Alte știri din aceeași categorie