12.5 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

MESAJUL PREFECTULUI: Școlile din Argeș vor putea fi redeschise pe 8 februarie

Alte Știri

Prefectul Emanuel Soare a afirmat că în momentul de față se lucrează intens la o serie de măsuri astfel încât, începând cu semestrul al II-lea, elevii din județ să se poată reîntoarce în siguranță în bănci. În funcție de deciziile luate la nivel național, dacă autoritățile locale vor putea decide pe plan local, cu siguranță în Argeș toate școlile vor fi redeschide.

Prefectul Emanuel Soare afirmă că au identificat soluții, la care se lucrează, pentru ca elevii argeșeni să se poată reîntoarce în bănci. Aceste măsuri vizează:

  • identificarea și punerea în practică  de către Poliția din Argeș a unor soluții de fluidizare a traficului pe arterele principale astfel încât elevii să ajungă la timp la ore.
  • dublarea mijloacelor de transport public.
  • începerea defalcată a programului școlilor dar și a claselor din aceeași școală.

,,Dacă ne vor da posibilitatea să decidem în teritoriu, în Argeș  toți elevii se vor întoarce la școală

De asemenea, prefectul a subliniat faptul că pentru a putea redeschide școlile în siguranță dar și pentru a le putea menține deschide trebuie evitată aglomerația din fața școlilor. Părinții și bunicii trebuie să identifice soluții astfel încât, să îi lase pe cei mici în siguranță, fără a se mai crea aglomerație în fața unităților de învățământ.

”Am prelungit păstrarea restricțiilor și consider că a fost o decizie foarte bună. Dacă nu păstram restricțiile și aplicam măsuri de relaxare exista riscul să nu putem redeschide școlile. În momentul de față, lucrăm deja la o serie de măsuri care să ne permită deschiderea școlilor în siguranță și menținerea lor deschide cât mai mult timp.

Lucrăm la măsuri precum fluidizarea traficului pe arterele principale, dublarea mijloacelor de transport în comun și începerea defalcată a orelor. Dacă vom înțelege că trebuie evitată și aglomerarea în fața școlilor și vom respecta atât acasă, cât și în unitățile de învățământ, măsurile igienico-sanitare și de protecție, atunci școlile vor putea fi deschise și menținute așa în siguranță. Eu voi face tot ce îmi stă în putință pentru ca elevii argeșeni să poată merge la școală în siguranță”, a mai declarat prefectul Emanuel Soare.

Învățământul preșcolar și primar va funcționa indiferent de rata de incidență

,,În funcție de noua tulpină, dar și de deciziile luate la nivel național, vom decide ce este de făcut și cu elevii mai mari. Dacă ne vor da posibilitatea să decidem în teritoriu, în funcție de rata de incidență, în Argeș, cu siguranță toți elevii se vor întoarce la școală începând din 8 februarie”, a declarat prefectul Emanuel Soare.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie