11 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Mesajul primarului Cătălin Turturică în vremuri de criză!

Alte Știri

Mesajul primarului Cătălin Turturică în vremuri de criză! STIMAȚI CETĂȚENI! Și această săptămână este aproape de sfârșit. Am avut cu toții câte ceva de făcut chiar dacă într-un fel sau altul ne-am izolat, ne-am apărat și ne-am autoeducat.

Eu, împreună cu echipa de serviciu de la primărie care avem și sarcini de apărare și de observare a fluxului de măsuri impuse și de respectare a acestora, vă adresăm din tot sufletul tuturor sincere mulțumiri! S-a dat dovadă de implicare civică și am primit informații importante despre persoane care au venit din zone afectate din alte state în urma cărora s-au luat măsurile de izolare la timp.

Majoritatea oamenilor comunei noastre care s-au întors din străinătate si-au anuntat intrarea în țară și în comună și au intrat în mod civilizat în autoizolare 14 zile. La fel s-a procedat și cu cei care din lipsă de informare au fost consiliati de noi si de organele de poliție astfel încât totul a decurs în condiții.

Dumnezeu le-a dat șansa oamenilor noștri care au fost plecați peste hotare să se întoarcă la casele și familiile lor și au venit sănătoși tot cu ajutorul lui Dumnezeu!

Săptămâna viitoare mai rămân puțini în izolare la domiciliu și sperăm că și aceștia să fie sănătoși pentru ca în continuare să ținem piept luptei de a nu ne îmbolnăvi.

Dacă săptămâna viitoare situația în țară se va înrăutăți vă asigurăm că ne-am pregătit și pentru situații mai grele și aș vrea să nu intre nimeni în panică de nicio natura.

Orice schimbare urgentă o aducem la cunoștință pe pagina de socializare a primăriei și va fi difuzată și la portavocea mașinii de urgență. Vom continua de luni stropire în zone publice de trafic, la magazine, la dispensare, la farmacii, la cimitire, la primărie la poliție și în alte locuri circulate. În final vă spunem că suntem aproape și mie în calitate de primar îmi revine onoarea să vă salut în numele tuturor și să vă bucurați de primăvară alături de cei dragi!

Primar Victor Cătălin Turturică

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie