11 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Mioveni: „Inovând şi consolidând Europa”

Alte Știri

Mioveniul este singurul oraş din ţara noastră care participă la proiectul „Inovând şi consolidând Europa” implementat printr-un parteneriat extins între 16 ţări europene: România, Franţa, Italia, Slovenia, Muntenegru, Albania, Portugalia, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Spania, Olanda, Macedonia, Serbia, Grecia şi Republica Cehă. La 15 ianuarie a avut loc prima activitate – webinarul online de prezentare a oraşelor participante şi a activităţilor de promovare a valorilor europene întreprinse de fiecare echipă în parte.

Cea de a doua activitate se va desfășura la Roma, în perioada 19-21martie 2018, și reprezintă un eveniment internațional pentru lansarea la nivel european a proiectului.
Totodată, se va celebra și cea de a 61- a aniversare a Tratatului de la Roma.

Reprezentanți ai echipei de implementare din fiecare țară se vor întâlni pentru a discuta și dezbate teme precum: traseul istoric și amintirea momentelor cheie ale întemeierii Uniunii Europene, Uniunea Europeană de astăzi – provocări și subiecte de actualitate, rolul societății civile în conturarea unei Uniuni Europene mai puternice, mai apropiate cetățenilor, instrumente și metode de promovare a dezbaterii civice pe parcursul acțiunilor locale ulterioare, alegerile europene din 2019.

O delegație din Mioveni se va afla în această perioadă la Roma pentru a face schimb de experiență și bune practici cu reprezentanții celorlalte echipe din țările partenere.

Este vorba de Iuliana Iordache – managerul de proiect, Sorana Bratu – responsabil cu vizibilitatea proiectului, Nela Bărbuță – responsabil Achiziții și Dănuț Proca – responsabil cu organizarea activităților.

Proiectul este finanţat prin Programul „Europa pentru cetăţeni”, a fost lansat în luna decembrie a anului trecut şi va fi finalizat în luna mai a anului 2019.

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie