5.5 C
Campulung Muscel
marți, 19 martie, 2024

MIOVENI: Se fac testări la cerere pentru virusul SARS-CoV-2!

Alte Știri

Laboratorul de biologie moleculară al Spitalului Orășenesc Mioveni efectuează, contra cost, testări în vederea determinării infecției cu virusul SARS – CoV-2 pentru persoanele care doresc testare în scopul deplasării în străinătate, și pentru cele care solicită testarea la cerere.


Având în vedere numărul extrem de mare de solicitări în acest sens, conducerea spitalului face următoare precizări:


– Biologii din cadrul spitalului lucrează 24/24 ore în laboratorul de testare,
– Se lucrează simultan atât pentru testarea analizelor patologice cât și testarea ”la cerere” pentru solicitările de Covid.
– Orice încărcare a laboratorului cu teste întârzie obținerea rezultatului pentru un pacient care este bolnav, iar cei care nu prezintă simptome nu sunt considerați priorități.


În consecință s-a adoptat următorul program pentru a prioritiza o serie de activități după cum urmează:
– de luni până vineri, în intervalul 08.00 -10.00 se vor efectua doar testările ”la cerere” în limita a 25 de persoane pe zi, tarif 250 ron,
– în intervalul 10.00 – 12.00 se vor efectua testările pentru persoanele care intenționează să efectueze deplasări în afara țării, în limita a 25 persoane pe zi.

Buletinul de analize anti-covid se eliberează în 36 de ore, iar costul este de 250 ron.

Pentru persoanele care doresc testare în scopul deplasării în străinătate, buletinul de analize, tradus în limba engleză se eliberează în 36 de ore contra unui tarif de 300 ron, iar pentru copiii sub 12 ani, prețul este de 250 ron.


IMPORTANT!
ANALIZELE se fac doar cu PROGRAMARE în prealabil, la numerele de telefon : 0372 79 12 12 sau 0248 707 004 ( tasta 9). Pentru programare sunați de luni până sâmbătă, între orele 08:00 – 18:00.


Rezultatele se ridica personal, în baza actului de identitate, la 36 ore de la recoltarea analizelor, de la Recepția Spitalului Mioveni, în intervalul 08.00-18.00.
Rezultatele nu se vor transmite telefonic!

Ultimele Știri

Voi aștia, maturi vă mai aduceți aminte de celebra Poartă de la Posada din Câmpulung Muscel? Și acum, scrie povești!

Voi aștia, maturi vă mai aduceți aminte de celebra Poartă de la Posada din Câmpulung Muscel? Și acum, scrie...

Alte știri din aceeași categorie