14.8 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Mioveniul este singurul oraş din ţară care participă la Proiectul “INOVÂND ŞI CONSOLIDÂND EUROPA”

Alte Știri

Luni, 15 ianuarie a.c., a avut loc prima activitate din cadrul proiectului “WISE – While Innovating and Strengthening Europe” (Inovând şi consolidând Europa), care se va implementa printr-un  parteneriat extins între 16 ţări europene.

Este vorba despre Franţa, Italia, Slovenia, Muntenegru, Albania, Portugalia, Belgia, Bulgaria, Croaţia Spania, Olanda, Macedonia, Serbia, Grecia, Republica Cehă şi România – reprezentată de oraşul Mioveni.

În cadrul acestei prime activităţi a avut loc webinarul online de coordonare a proiectului, unde reprezentanţii de proiect din toate ţările partenere au prezentat oraşul pe care îl reprezintă, precum și activităţile de promovare a valorilor europene întreprinse de echipele respective de implementare.

 Proiectul este finanțat prin Programul „Europa pentru Cetățeni”, a fost lansat în luna decembrie a anului trecut şi va fi finalizat în luna mai a anul 2019.

Scopul proiectului se concentrează pe promovarea angajamentului democratic și cetățenia activă în construirea politicilor locale și ale Uniunii Europene.

Obiectivele acestui proiect sunt:

– Să contribuie la înțelegerea de către cetățeni a Uniunii Europene, a istoriei și a diversității ei;

– Să consolideze cetățenia europeană și să îmbunătățească  participarea civică și democratică la nivel European;

– Să crească conștientizarea asupra memoriei, valorilor comune, istoria și  scopul Uniunii de a promova pacea, valorile sale și bunăstarea cetățenilor prin stimularea dezbaterilor, reflecției și dezvoltarea de rețele;

– Să încurajeze participarea civică și democratică la nivelul Uniunii, prin dezvoltarea înțelegerii cetățenilor în ceea ce privește procesul de realizare a  politicilor și promovarea angajamentului civic și intercultural, precum și voluntariatul la nivelul Uniunii Europene;

– Înțelegere și dezbateri asupra Euroscepticismului;

– Combaterea stigmatizării imigranților, dezvoltarea dialogului intercultural și înțelegerea reciprocă.

Principalele activități ce se vor desfășura în cadrul proiectului:

 – Întâlniri online, cu toți partenerii

–  Evenimente internaționale

–  Activități locale (workshopuri, întâlniri cu școlile) pentru a dezvolta conștientizarea istoriei UE ( tratate, scopuri și principii, instituții și politici).

– Activități de diseminare și vizibilitate a proiectului

– Activități de monitorizare și evaluare

Informaţii suplimentare legate de acest proiect se pot găsi la adresa : http://www.alda-europe.eu/newSite/project_dett.php?ID=107.

Ultimele Știri

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia – Argeș Mall

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia - Argeș Mall. Astăzi...

Alte știri din aceeași categorie