12.3 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Mircea Andrei din fruntea unui partid, a pregătit şi surprize de proporţii la capitolul candidaturi!

Alte Știri

Motive de bucurie pentru fostul senator Mircea Andrei care a revoluţionat mediul politic din Argeş. Din 23 septembrie,  Mircea Andrei are partid politic, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea de înfiinţare a Partidului pentru Argeş şi Muscel. Mircea Andrei este cunoscut pe plan local după ce a înfiinţat Alianţa pentru Argeş şi Muscel care a reuşit să scoată nu mai puţin de 24 de primari şi sute de consilieri locali, într-un judeţ roşu. ”Suntem singurul partid regional din România. De acum ne vom ocupa foarte atent de ceea ce va însemna partidul în judeţul Argeş. Pregătim deja surprize de proporţii la capitolul candidaturi, iar strategiile politice pe care le vom aborda vor fi cu totul inovative. Era momentul ca argeşenii să poată să aleagă un partid numai al lor, care să le reprezinte interesele în raport cu orice guvernare, un partid care să nu depindă, să nu asculte, să nu se subordoneze unor grupuri de interese de genul partidelor naţionale. În Argeş s-a tot încercat această variantă cu partidele naţionale, însa cu părere de rău niciunul nu a reuşit să facă ceea ce ar fi trebuit şi anume să reprezinte exclusiv interesul judeţului nostru“, a declarat Mircea Andrei.

Ultimele Știri

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante”

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante.” Nicolae Velcea și-a depus...

Alte știri din aceeași categorie