10.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Moot Court Europe 2019 începe de luni la Câmpulung

Alte Știri

Fundația Olanda-România (Haga) și Colegiul Național Pedagogic “Carol I” (Câmpulung Muscel) anunță organizarea celei de-a doua ediții a concursului internațional de procese simulate: “Moot Court Europe 2019”.

Proiectul este unic în România și se adresează elevilor de liceu din întreaga lume. Inițiativa a fost lansată în premieră de către cele două instituții în anul 2017, marcând împlinirea a 150 de ani de activitate a Colegiului Pedagogic – instituție înființată prin decretul Regelui Carol I în anul 1867.

Monument istoric și una din bijuteriile arhitecturale românești, școala s-a impus încă de la înființare drept una dintre cele mai de seamă instituții de învățământ din România.
Competiția are loc la Câmpulung Muscel între 21 si 27 aprilie 2019.
La eveniment iau parte peste 70 de participanți din Bulgaria, Olanda, Polonia, România, Rusia, Suedia si Statele Unite ale Americii.

Echipele vor dezbate un caz fictiv de drept internațional, jucând rolul Apărării și al Acuzării, exact ca într-un proces dintr-o sala de judecată. Pentru a simula și mai bine atmosfera, unele runde ale concursului vor avea loc in sălile Judecătoriei Câmpulung, cu care cooperăm în implementarea programului.

Participanții își vor susține cauza în fața unui complet de judecători, format din juriști de renume mondial.
Președintele completului va fi prof. dr. Jaap de Zwaan, membru al Fundației Olanda-România, profesor de drept european la Universitatea Erasmus din Rotterdam și fost decan al Facultății de Drept din cadrul universității olandeze, fost director al Institutului de Relații Internaționale Clingendael de la Haga și avocat în cadrul Curții de la Haga.

Lui Jaap de Zwaan i se alătură prof. dr. Mischa Wladimiroff, un alt jurist de top, specialist în drept internațional, amicus curie în cadrul procesului lui Slobodan Milosevici, judecat la Haga de către Tribunalul pentru Crime de Război din fosta Iugoslavie.
Debra Lesser (directorul Centrului de Resurse Juridice de la New York, care este și unul dintre partenerii noștri în implementarea proiectului) și prof. univ. dr. Flavius-Antoniu Baias, decanul Facultății de Drept, Universitatea București, vor face de asemenea parte din completurile de judecători.

Cazul de drept penal internațional disputat la Câmpulung se numește „Blood Diamonds” („Diamante de sânge”). Acesta a fost scris de profesorul Mischa Wladimiroff în cooperare cu Tribunalul Penal International de la Haga și Centrul de Resurse Juridice de la New York.

Proiectul promovează educația civică, drepturile omului și justiția internațională. Evenimentul le dă participanților posibilitatea de a dezbate, argumenta și schimba idei într-un cadru multicultural și de a se familiariza cu noțiunile de bază ale dreptului penal internațional.

Valorile democratice ale statului de drept și justiția internațională sunt doar doi dintre pilonii care stau la baza inițiativei.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie