2.7 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Mulți credincioși și-au îndreptat pașii către mănăstirea Negru Vodă pentru a-l prăznui pe Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel

Alte Știri

Mulți credincioși și-au îndreptat pașii către mănăstirea Negru Vodă pentru a-l prăznui pe Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel. În fiecare an, în data de 26 iulie, Eparhia Argeșului și Muscelului sărbătorește pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.

Foarte mulți pelerini și-au îndreptat pașii către mănăstirea Negru Vodă din orașul Câmpulung Muscel pentru a se închina la moaștele acestui cuvios, cunoscut ca fiind ocrotitor al familiilor creștine, mijlocitor pentru cei care doresc să aducă pe lume prunci și mare tămăduitor pentru cei aflați în suferințe.

Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic s-a aflat în mijlocul obștii monahale pentru a aduce cinstire unuia dintre cei mai iubiți sfinți argeșeni.

Împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie în baldachinul construit în curtea sfântului așezământ monahal. În cuvântul de învățătură Chiriarhul Eparhiei a prezentat pe scurt viața și nevoințele sfântului cuvios, amintind de marea bucurie a muscelenilor de a-l avea atât de aproape pe tainicul rugător din Vale Chiliilor.

În finalul slujbei, a fost oficiată și slujba parastasului pentru ctitorii și slujitorii sfintei mănăstiri. Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel a trecut la cele veșnice în anul 1638, după 30 de ani petrecuți într-o peșteră aflată pe valea Râului Dâmbovița.

A fost descoperit în anul 1944 de egumenul mănăstirii Cetățuia Negru Vodă. Hotărârea pentru canonizare a fost luată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2008, iar proclamarea locală a canonizării s-a făcut în data de 26 septembrie 2009. Din data de 20 ianuarie 2013 moaștele sfântului au fost mutate de la mănăstirea Cetățuia Negru Vodă la mănăstirea Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel.

sursa Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie