7 C
Campulung Muscel
miercuri, 24 aprilie, 2024

Musafirul i-a luat viața în propria gospodărie! VIDEO

Alte Știri

Musafirul i-a luat viața în propria gospodărie! Agresorul a recunoscut că ar fi avut un conflict verbal cu victima, dar nu a amintit nimic referitor la faptul că cearta a degenerat în acte de violenţă. Se pare că la mijloc ar fi fost o criză de gelozie!

Azi, în jurul prânzului, Ion Crăciun, de 60 de ani, din Davideşti, a fost găsit în stop cardio-respirator într-o bucătărie de vară, după cum s-a consemnat în documentele de constatare. Echipajul de ambulanţă care a sosit la locuinţa acestuia a constatat că bărbatul era aşezat pe un scaun şi avea o plagă tăiată la gât, precum şi mai multe urme de înjunghiere în piept. Deşi echipa medicală a încercat să-l resusciteze, eforturile au fost zadarnice şi s-a declarat decesul.

Din primele date a rezultat că sexagenarul, pensionat medical, era divorţat, avea doi copii aşezaţi la casele lor şi locuia cu sora sa, care nu era la domiciliu. El a fost descoperit de un consătean care are o turmă de capre şi venise să vorbească ceva cu Ion. În scurt timp anchetatorii au identificat un alt bărbat, vecin cu victima, care este principalul suspect în comiterea faptei.

Este vorba despre Nicolae G., de 61 de ani, care a fost ridicat şi dus la audieri.

Luat la întrebări de judiciarişti şi de procuror, împricinatul a declarat că a consumat alcool împreună cu Crăciun. De asemenea, el a spus că, la un moment dat, acesta ar fi făcut o remarcă nepotrivită la adresa soţiei sale, fapt care l-a enervat teribil pe musafir. În aceste împrejurări cei doi s-au luat la ceartă.

Agresorul a recunoscut că ar fi avut un conflict verbal cu victima, dar nu a amintit nimic referitor la faptul că cearta a degenerat în acte de violenţă. Anchetatorii au presupus că, furios la culme, Nicolae G., care în momentul când a fost ridicat de acasă încă era beat, l-a lovit cu cuţitul pe vecinul său pe care, după ce l-a tăiat la gât, l-a înjunghiat de mai multe ori în piept, una dintre lovituri fiind în imediata apropiere a inimii.

Trupul fără viaţă a fost trimis la Serviciul de Medicină Legală Argeş în vederea efectuării autopsiei. În cauză a fost deschis dosar penal pentru infracţiunea de omor, iar suspectul a fost reţinut 24 de ore şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. El urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

Ultimele Știri

Cât costă să renovezi complet un apartament cu 2 camere, în anul 2024

Cât costă să renovezi complet un apartament cu 2 camere, în anul 2024. Suma nu este deloc una mică....

Alte știri din aceeași categorie