11 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Niciun mediator sanitar nu a fost angajat anul acesta, în Argeş!

Alte Știri

Pe vremea prefectului Cristian Soare s-au făcut toate demersurile către toate primăriile din judeţul Argeş pentru a le pune la dispoziţie o procedură care prevede paşii pe care aceştia trebuie să îi urmeze în înfiinţarea unui post de mediator sanitar la nivelul primăriei. Un mediator sanitar are un rol extrem de important în comunitate, dar cu toate acestea primarii au fost extrem de reticienţi în a-i lua pe aceştia sub aripă. Este important de precizat faptul că plata aferentă acestui post se face de către Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică, iar după o analiză şi o bugetare corespunzătoare, primăriile au avut posibilitatea introducerii în schema de personal acest post. Primarii din Argeş se pare, că nu au nevoie de oameni care să îi ajute în comunitate, adică pe mediatorii sanitari pentru romi care trebuie să treacă zilnic pe la casele cetăţenilor de etnie pentru a le vorbi de vaccinare, pentru a-i ajuta să-şi obţină actele sau să îi înscrie la un medic de familie, să-i înveţe cum să-şi crească sănătoşi bebeluşii şi (uneori) să le trimită copiii mai mari la şcoală. Programul de mediere sanitară prevede creşterea ratei de ocupare în rândul femeilor rome şi facilitarea accesului acestora pe piaţa muncii în scopul evitării excluziunii sociale şi creării unei societăţi bazate pe principiul egalităţii de şanse.

 

 

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie