14.6 C
Campulung Muscel
miercuri, 17 aprilie, 2024

Nu s-au întors din America cu premiul cel mare, dar cu multă experiență!

Alte Știri

Nu s-au întors din America cu premiul cel mare, dar cu multă experiență! Patru licee din România au participat la Campionatul Mondial de Robotică din Detroit, SUA, după ce au câştigat competiţia naţională de Robotică „BRD First Tech Challenge”.

Câmpulungenii au demonstrat faptul că sunt pe primul loc la concursurile de robotică. Watt’s App, echipa elevilor de la Colegiul National „Dinicu Golescu” a câștigat concursul național de robotică FTC National Robotics Championship și a mers în Statele Unite ale Americii în perioada 24-27 aprilie unde a reprezentat România!

Cele patru echipe au avut ocazia să fie remarcate de către companii precum Boeing sau NASA sunt RobotX HD, de asemenea și în România companiile de tehnologie au avut posibilitatea de a-şi recruta viitorii ingineri.

Organizatorul “First Tech Challenge” le-a asigurat câștigătorilor costurile deplasării doar pentru cinci membri ai echipei şi cei doi mentori. Asta ar fi însemnat ca jumătate din echipă să rămână acasă. Însă, autorităţile locale i-a ajutat pe elevi dar și mai mulți sponsori din Câmpulung.

Competiția s-a încheiat pentru câmpulungeni în semifinală

Competiția Mondială de Robotică din Detroit s-a încheiat pentru câmpulungeni în semifinala diviziei Ochoa, alianța fiind formată din echipa din Câmpulung, în poziția de căpitani, împreună cu RobotX Hunedoara și Unknown Elements.

,,Chiar dacă nu am reușit să ne calificăm mai departe, experiența a fost una minunată, ne-am distrat și am petrecut timpul într-un mod plăcut, împreună. Suntem fericiți cu ce am realizat și ne dorim ca în competiția din sezonul următor să reușim să obținem performanțe la fel sau chiar mai bune decît acum”, a declarat profesorul îndrumător, Octavian Dan Dumitrașcu.

,,Ultimele două zile au fost uimitoare. Am explorat oraşul uimitor din Chicago şi am avut o vizită educaţională la Universitatea din Michigan datorită unui student român – Radu Tolontan.

Totodată, vă mulțumim tuturor pentru suportul acordat!”, a scris echipa pe pagina de socializare.

 

Ultimele Știri

Lovitură puternică pentru proprietarii DACIA. Trebuie să meargă cu mașinile URGENT în service

Lovitură puternică pentru proprietarii DACIA. Trebuie să meargă cu mașinile URGENT în service. Dacia a declanșat o campanie de rechemare...

Alte știri din aceeași categorie