5.1 C
Campulung Muscel
joi, 18 aprilie, 2024

O casă a fost mistuită de flăcări în Argeş! O femeie de 70 de ani a ajuns la spital!

Alte Știri

Incendiu de proporţii în comuna Valea Mare Pravăţ! O casă a fost cuprinsă de foc şi în câteva minute, munca unei familii s-a făcut scrum. Totul pare că a pornit de la un coş de fum necurăţat.
Focul a fost zărit de o femeie în jurul orei 18.30. Aceasta s-a îngrozit când a văzut limbile de foc ce păreau să cuprindă toată uliţa. Imediat a dat alarma pe la casele din jur, iar oamenii au sărit să ajute să salveze câte ceva. În acelaşi timp, a fost sunat şi la 112 unde s-a anunţat incendiul. Unul dintre cei care a ajuns printre primii la faţa locului este reprezentantul ISU din cadrul primăriei Valea Mare Pravăţ, Ion Polexe. Acesta a indicat pompierilor militari unde se află imobilul şi a dat o mână de ajutor pentru stingerea focului. “Am fost sesizat că arde o casă. Am plecat imediat la locul indicat şi am anunţat la rândul meu ce se află la faţa locului”, spune Polexe. De la Detaşamentul de Pompieri din Câmpulung au plecat iniţial două autospeciale cu apă şi spumă şi ambulanţa SMURD. Când au văzut cu ce se confruntă, pompierii au solicitat încă o autospecială pentru a face faţă focului.
Focul a cuprins două case lipite ambele ale familiei Vintilă. Proprietarii Nina Vintilă de 70 de ani şi fiul acesteia Cătălin de 40, abia îşi acoperiseră casa, se pregătiseră pentru iarnă. Aşa după cum spun vecinii, cei doi urma să îşi cureţe coşurile de fum, însă nu au gândit nicio clipă că dacă vor aprinde focul în sobe se va aprinde şi casa.
“Am auzit gălăgie pe drum şi am ieşit. Focul era mare, tot acoperişul ardea. Ne-am speriat că în spate începe pădurea şi sunt uscături, dacă scânteile şi focul ajngeau la ele, se aprindea pădurea. A fost un coşmar până a venit prima maşină de pompieri. Abia atunci am răsuflat uşuraţi că nu ne vor arde şi nouă casele. Săraca femeie, Nini, a ieşit cu ce era pe ea, nici papuci nu avea în picioare. I-am dat eu ceva să se încalţe. Apoi când a văzut dezastrul i s-a făcut rău şi a fost dusă la spital”, spune o vecină, Rodica Ungheanu.
O altă vecină spune că familia nu are banii necesari să îşi facă o nouă casă: “Nini are o pensie de aproape 500 de lei. Băiatul s-a angajat la o societate şi urma să se căsătorească, are o prietenă. Lucrează şi ea, dar vă daţi seama ce bani câştigă ei… Unde or sta la iarnă nu ştiu, dar e greu. Le-a ars tot, vă daţi seama. În casă ce să mai fie întreg dacă toată apa cu funingine a căzut pe lucruri… E dezastru, ce nu a ars focul a distrus apa… Aşa e în situaţiile astea. Au rămas pe drumuri…”, spune Nini Ungheanu.
La locul incendiului a sosit şi viceprimarul Adrian Pavel. Acesta după ce a văzut cât de distrusă este casa a precizat: “Nu o să lăsăm această familie pe drumuri. O să convocăm o şedinţă de consiliu extraodinară şi o să căutăm o soluţie ca să îi ajutăm. Nu îi lăsăm în pragul iernii pe drumuri!”, a precizat Adrian Pavel.
După stingerea incendiului, pompierii militari urmează să stabilească cu exactitate de la ce a izbucnit incendiul şi ce pagube s-au înregistrat.

Ultimele Știri

Decizie obligatorie pentru toți proprietarii de apartamente

Decizie obligatorie pentru toți proprietarii de apartamente. Proprietarii de apartamente și de case sunt obligați, prin lege, să încheie...

Alte știri din aceeași categorie