7.9 C
Campulung Muscel
miercuri, 24 aprilie, 2024

O echipă de medici militari în campanie umanitară la Perișani

Alte Știri

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” Pitești organizează Caravana medicală „Uniți sub tricolor prin sănătate”, un proiect la nivel național aprobat și susținut de către Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale. Campania umanitară se desfășoară în perioada iunie-decembrie 2018 în localități din județele Argeș, Vâlcea și Dâmbovița, iar în luna august echipa medicală va fi prezentă  în comuna Perișani, comună situată în nord-vestul județului Vâlcea,  având peste 2400 de locuitori. Astfel, sâmbătă, 25.08.2018, între orele 0900-1600,  o echipă din cadrul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” Pitești condusă de comandantul spitalului, colonel medic Guiță-Alexandru Gigel, va fi prezentă în comuna Perișani cu medici în specialitățile medicale: medicină internă, medicină de familie, ortopedie, stomatologie cardiologie, pneumologie, , O.R.L., psihiatrie, A.T.I, și un ofițer  psiholog. Asistența medicală de urgență va fi asigurată de Compartimentul Primiri Urgențe iar suportul logistic va fi asigurat de personalul încadrat în managementul calității, comunicare și relații publice, informatică și administrativ. Locul de desfășurare al acestei acțiuni este Școala Profesională Perișani, din localitate. Prin această campanie umanitară, echipa urmărește să vină în sprijinul locuitorilor prin oferirea ideii de prevenție, control medical în regim ambulatoriu gratuit, recomandare și scrisoare medicală.]]>

Ultimele Știri

Cât costă să renovezi complet un apartament cu 2 camere, în anul 2024

Cât costă să renovezi complet un apartament cu 2 camere, în anul 2024. Suma nu este deloc una mică....

Alte știri din aceeași categorie