4.5 C
Campulung Muscel
joi, 18 aprilie, 2024

O elevă a murit în timpul orelor la școală!

Alte Știri

O elevă a murit în timpul orelor la școală! Profesorii de la o școala din Costești au fost nevoiți să cheme de urgență Ambulanța după ce o elevă acuza stări de rău. Când au ajuns cadrele medicale de la Ambulanță, fata a fost găsită în stop cardiorespirator și resuscitată, dar din păcate s-a constat decesul.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului elevei, în urma necropsiei.

,,În ziua de 14 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că o elevă a unei unități de învățământ din Costești a acuzat o stare de rău, în urma căreia a intrat în stare de inconștiență.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a preluat-o pe minoră, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare, însă din păcate fără rezultat, fiind constatat decesul acesteia.

Polițiștii efectuează cercetări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

Cauzele decesului vor fi stabilite în urma efectuării autopsiei, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor fiind întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal”.

Ultimele Știri

Decizie obligatorie pentru toți proprietarii de apartamente

Decizie obligatorie pentru toți proprietarii de apartamente. Proprietarii de apartamente și de case sunt obligați, prin lege, să încheie...

Alte știri din aceeași categorie